Parohia Greco-Catolică, în colaborare cu Asociaţia "Ave Miriam", a pregătit, la sfârşitul săptămânii trecute, un ultim cadou spiritual pentru credincioşi, un concert de colinde susţinut de corul Bisericii Greco-Catolice din Carei, avându-l ca dirijor pe Constantin Cociorva.

Biserica greco-catolică din Valea lui Mihai a adunat duminică seara sute de credincioşi la concertul de colinde "O, ce veste minunată". În cadrul acestuia, credincioşii au putut asculta o suită de colinde susţinute de corul Sfântul Apostol Andrei, al Bisericii greco-catolice din Carei. Colindele interpretate impecabil de către corişti i-a determinat pe cei prezenţi să colinde alături de ei, astfel că, la final, toţi au cântat "O, ce veste minunată". "Mă bucur că am putut oferi credincioşilor noştri o seară de colinde şi sperăm să le mai oferim ori de câte ori vom mai avea ocazia", ne-a declarat preotul paroh greco-catolic Zorel Zima.