Duminică seara, Teatrul de Stat din Oradea a găzduit poate singura şi cea mai veselă sărbătoare a evreilor, "Purimul", sărbătoare care este marcată în toată lumea prin organizarea de carnavaluri, oamenii se maschează, pun în scenă piese şi organizează spectacole. Sala Teatrului de Stat s-a dovedit neîncăpătoare pentru orădenii care au dorit să sărbătorească împreună cu evreii această mare sărbătoare. Originalitatea şi interpretarea artiştilor a fost apreciată de public prin ropote de aplauze, care i-au readus din nou în scenă pe protagonişti. Purimul este cea mai veselă sărbătoare din calendarul iudaic şi reprezintă bucuria pentru eliberarea providenţială a evreilor ameninţaţi cu exterminarea în timpul dominaţiei Imperiului Persan. Denumirea de "Purim" provine de la zaruri, cele care determinaseră data masacrului pregătit de Haman, zădărnicit prin eforturile lui Mordechai şi ale reginei Estera. Anul acesta, Purimul a căzut pe 25 martie. În timpul sărbătorii se obişnuieşte ca oamenii să se mascheze, să organizeze carnavaluri, să pună în scenă piese şi toată lumea să sărbătorească şi să mănânce delicatese. Programul organizat de Purim, de către membrii Comunităţii Evreieşti din Oradea, a debutat cu un documentar despre întreaga poveste care a salvat evreii de la exterminare. De asemenea, din program nu au lipsit cântecele tradiţionale, populare, dansuri din Israel şi anecdote cu rabini. Cu acest prilej, şi-au dat concursul corul "Hakeşet" ("Curcubeu") condus de Gyuri Vilan, Ansamblul artistic al Comunităţii, precum şi actori care au evoluat în piesa "Shoah Versiunea Primo Levi" (Marian Râlea în rolul principal). Un moment special l-a constituit cântecul interpretat de corul comunităţii şi cel al Teatrului de Stat, intitulat "Hine ma tov", adică "Ce bine le stă fraţilor împreună". Talentul artiştilor implicaţi în program a fost apreciat de public, care prin aplauze i-a determinat de protagonişti să revină de mai multe ori în scenă.