Comuna Paleu în straie de sărbătoare
Zilele comunei Paleu au fost sărbătorite la sfârşit de săptămână de către localnici. A fost o ocazie numai bună pentru fiii satului să se întâlnească sâmbătă şi duminică pe păşunea de la Săldăbagiu de Munte, unde au fost programate să se desfăşoare activităţile. Din păcate, vremea ploioasă nu a adunat prea multă lume.
Sâmbătă şi duminică, localnicii din comuna Paleu au fost aşteptaţi să participe la o nouă ediţie a Zilelor Comunei. Evenimentele au debutat sâmbătă cu un turneu de fotbal ce s-a desfăşurat pe terenul celor de la FC Bioland, programul fiind urmat de un program distractiv adresat copiilor. De asemenea, au mai fost programate jocuri distractive, competiţii sportive, toate, în organizarea elevilor de la Liceul Pedagogic. La ora 16.00 a avut loc deschiderea oficială a evenimentului, însă ploaia i-a ţinut în case pe localnici. Cu toate că pe păşunea din satul Săldăbagiu de Munte, unde au fost programate să se desfăşoare majoritatea evenimentelor, corturile cu mici şi bere instalate erau pregătite să-i deservească pe petrecăreţi, acestea au aşteptat în zadar. Pe lângă corturi, au mai fost amplasate tobogane gonflabile, maşinuţe sau alte carusele. Cei care s-au arătat mai curajoşi şi nu s-au lăsat speriaţi de ploaie au fost părinţii şi susţinătorii majoretelor din Paleu, care au stat minute bune cu umbrelele în mână numai pentru a fi prezenţi la prestaţia fetelor. Tot pentru sâmbătă au mai fost programate demonstraţii de lupte marţiale şi discotecă. Duminică, sărbătoarea a continuat cu un pogram artistic al grupelor de şcolari din Săldăbagiu de Munte, dar şi cu o demonstraţie de arte marţiale a clubului sportiv UAMT din Oradea. Chiar dacă nici în această zi soarele nu a strălucit pe cer, faptul că ploaia s-a oprit i-a determinat pe fiii satului să fie prezenţi în număr mai mare la sărbătoare. Din program nu au lipsit dansurile populare şi cele moderne, iar la final, organizatorii au pregătit un foc de artificii.
În tot acest timp, doritorii au avut posibilitatea să testeze beneficiile utilizării centurii de siguranţă într-un simulator aparţinând şcolii "West", preum şi să obţină informaţii de la reprezentanţii Centrului de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii "Plopiii fără soţ", prezenţi la eveniment.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.