Compania Bechtel anunţă un "duel" pe autostradă
Grupul american de inginerie şi construcţii Bechtel se pregăteşte de o "dispută" cu Guvernul României, după ce autorităţile de la Bucureşti au anunţat că proiectul de construcţie a autostrăzii Transilvania, în valoare de 2,5 miliarde de dolari, ar putea fi amânat, anunţa, în ediţia de ieri, Financial Times.
La sfârşitul săptămânii trecute, premierul Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că programul de construire a autostrăzii Braşov-Borş convenit de fostul guvern cu firma Bechtel va fi finanţat în funcţie de fondurile disponibile care vor rămâne la dispoziţia statului, după alocarea sumelor necesare proiectului privind coridorul IV paneuropean.
El a mai spus că prioritatea în domeniul infrastructurii de transport a României, ca viitor stat membru al Uniunii Europene, este coridorul IV paneuropean pe traseul Bucureşti-Piteşti-Râmnicu Vâlcea-Sibiu-Lugoj-Arad-Timişoara, şi nu autostrada Braşov-Borş.
La scurt timp, reprezentanţii Bechtel au arătat că modificarea bugetului pentru autostrada Transilvania nu poate amenda contractul de execuţie a lucrărilor şi nici obligaţiile părţilor.
"Anunţul de săptămâna trecută ar putea semnala faptul că noul Guvern nu este pregătit să pună în discuţie contractul cu Bechtel pe criterii juridice, dar că va încerca să întârzie şi, într-un final, să renunţe la proiect. Fondul Monetar Internaţional exercită presiuni puternice asupra României pentru reducerea cheltuielilor", comentează Financial Times. Publicaţia britanică mai scrie că actualul buget, care ar urma să fie revizuit, prevede suma de 300 de milioane de euro pentru proiectul autostrăzii, precizând că Tăriceanu nu a indicat ponderea cu care această valoare ar putea fi redusă.
Cotidianul financiar mai aminteşte şi de faptul că premierul român a solicitat revizuirea mai multor contracte majore acordate de fostul guvern fără licitaţie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.