Comisia de Etică a decis că Antal nu a plagiat - Acuzaţii neconfirmate
Odată cu finalizarea alegerilor de la Universitatea din Oradea, proasătul rector numindu-şi deja şi prorectorii, scadalul dintre sindicalistul Gheorghe Ionescu şi fostul rector Cornel Antal se apropie şi el de sfârşit. Senatul Universităţii a analizat, pe baza raportului Comisiei de Etică, acuzele de plagiat ale lui Ionescu la adresa lui Antal şi a decis că teza de doctorat a acestuia „are caracter de originalitate".
În perioada campaniei electorale de la alegerile universitare din 8 februarie, profesorul universitar Gheorghe Ionescu a lansat un tir dur de acuze la adresa contracandidatului de atunci, Cornel Antal. Pentru că nu se ştia cu nimic vinovat, imediat ce universitarii orădeni şi-au ales un nou Senat, rectorul de atunci a decis să solicite acestuia să formeze o comisie de specialitate care să verifice veridicitatea acuzelor lansate de Ionescu. Sindicalistul îl acuza pe Antal că plagiase în teza de doctorat, că făcea săptămânal deplasări în Germania pentru a-şi vizita soţia, pe banii facultăţii şi că ar acoperi mai multe infracţiuni. Pe 23 martie, Cornel Antal a înregistrat cererea la registratura Universităţii din Oradea.
Alegerile au dovedit că universitarii nu l-au luat în seamă pe Ionescu
În urma cererii lui Antal, Senatul Universităţii din Oradea a solicitat Comisiei de Etică, condusă de profesorul Ionel Cioară, să facă cercetări cu privire la originalitatea tezei de doctorat a fostului rector. În şedinţa din 2 aprilie 2012 Comisia de Etică a luat la cunoştinţă că există solicitarea şi a hotărât constituirea unei comisii de analiză formată din specialişti care să verifice primul punct din cererea lui Antal, cel referitor la plagierea tezei de doctorat. După analizarea cazului, comisia de specialitate a concluzionat că „teza de doctorat elaborată de prof. univ. dr. ing. Cornel Antal nu are elemente comune cu celelalte teze de doctorat, tratează subiecte total diferite şi are caracter de originalitate". În şedinţa de miercuri, 9 mai 2012, Senatul Universităţii a analizat raportul Comisiei de Etică şi l-a aprobat, trimiţând totodată şi un răspuns celui care a solicitat efectuarea cercetărilor, fostului rector Cornel Antal. „Consider că nu este normal să faci astfel de acuzaţii, fără să ai nicio bază. Cred că domnul Ionescu a lansat doar nişte baloane de săpun, ca să îmi păteze imaginea şi să câştige alegerile. Rezultatul alegerilor a fost o dovadă că profesorii din Universitate nu au plecat urechea la aceste acuzaţii. Decizia Comisiei de Etică mi se pare una normală, pentru că am arătat întotdeauna teza mea de doctorat la toată lumea. Comparativ cu tezele colegilor Marcel Roşca şi Antics Miklos, pe care Ionescu a spus că le-am plagiat, lucrarea mea tratează diferit probleme total diferite", a explicat pentru Crişana, fostul rector Cornel Antal. În ceea ce priveşte celelalte acuzaţii ale lui Gheorghe Ionescu, care nu au fost cercetate de Comisia de Etică, pentru că nu erau de competenţa ei, Senatul Universităţii „a considerat relevant raportul Corpului de control al ministrului Educaţiei", efectuat la Universitatea din Oradea la începutul anului, pe considerentul că, dacă acele acuzaţii ar fi fost reale, Corpul de Control le-ar fi descoperit.
inainte de a trage atatea concluzii pertinente privind prezentul si viitorul lui Ionescu ati verificat competenta comisiei care i-a dat certificat de buna purtare lui Antal? De ce a dat-o subalternilor, cunoscuta fiind deja impartialitatea psihologului Cioara pus sa valideze o lucrare de electronica sau energetica. Comisia de Etica Nationala ce avea? Pe Mang nu-l poate judeca Cioara dar pe Antal da.