Comisarii Gărzii de Mediu Bihor, noi controale la fermele de porci - Putoarea a revenit peste Oradea
Orădenii care locuiesc în cartierele Ioşia şi Rogerius au avut o seară de miercuri destul de grea, pe lângă căldura sufocantă având de îndurat un nou val de mirosuri pestilenţiale emanate de ferma de porci din Ioşia. Probabil, acest nou damf trebuia să plutească în aerul canicular, ca nu cumva să uităm unde locuim, mai ales că trecuse ceva vreme de când mirosul nu a fost resimţit.
Instituţiile de mediu şi de sănătate publică locale au făcut în ultima perioadă controale peste controale la ferma de porci Nutripork din Ioşia, în urma numeroaselor plângeri ale orădenilor care locuiesc în cele două cartiere. Concluzia a fost de fiecare dată aceeaşi: îndeplinesc obligaţiile de mediu asumate la momentul eliberării autorizaţiei, în anul 2004, prelungită ulterior până în anul 2017. Mai mult, între timp aceste instituţii au aprobat înfiinţarea unei noi ferme de porci la Palota, comuna Sântandrei, destul de aproape de locuinţele oamenilor, în condiţii legale, însă, conform autorităţilor, unde vor creşte 24.000 de porci, de trei ori mai mulţi decât la Oradea, ceea ce nu "miroase" a bine deloc pentru locuitorii acestei comune, şi nu numai.
"În perioada în care mirosurile persistau şi reclamaţiile curgeau lanţ, le-am impus celor de la Nutrientul câteva măsuri, printre care şi aceea de a nu împrăştia dejecţiile decât cu încorporare directă, existând o vidanjă specială în acest sens, şi nu pe terenurile aflate în apropierea Oradiei. De asemenea, le-am cerut să nu golească batalurile în perioada în care afară e foarte cald şi e presiune atmosferică. După aplicarea acestor măsuri a fost o perioadă mai liniştită, însă, miercuri seara, într-adevăr, am putut constata personal, problemele au recidivat. Colegii mei i-au contactat pe cei de la Nutripork să-i întrebe dacă au făcut miercuri seara vreo operaţiune care să cauzeze răspândirea mirosului, să vedem care ar fi posibila cauză şi ce măsuri am putea dispune, însă ne-au declarat că nu s-a efectuat nimic de genul raclare în hală sau golirea vreunui batal. Singura explicaţie ar fi aceea că în această perioadă ferma e foarte populată şi se împrăştie miros prin sistemul de aerisire. Toate acestea, coroborate bineînţeles cu temperaturile ridicate şi presiunea atmosferică din aer", ne-a declarat Viorel Ţepele, comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Bihor.
Oricum, comisarii Gărzii de Mediu Bihor vor vizita din nou chiar astăzi fermele de porci, atât pe cea de la Oradea, cât şi pe cea de la Palota. Motivul? Aceleaşi sesizări din partea oamenilor ajunşi la limita răbdării. De data aceasta, însă, instituţia a primit sesizări nu numai din partea orădenilor, ci şi de la Palota, semn că putoarea a ajuns şi aici. Nici nu e de mirare, câtă vreme dejecţiile de la Oradea sunt împrăştiate pe nişte terenuri agricole din apropierea Palotei.
"Nu vreau să trăiesc într-o cocină"
În luna iunie, o parte dintre orădenii care activează pe grupul de Facebook "Oradea suntem noi" au iniţiat petiţia "Spune NU mirosului infect din Oradea, generat de firma Nutripork", menită să determine autorităţile locale să facă ceva pentru a scăpa orădenii din zona de Vest de această pacoste.
Petiţia a fost semnată până în momentul de faţă de peste 3.000 de persoane, mulţi dintre semnatari adăugând şi comentarii prin care exprimă ceea ce simt referitor la această problemă. "Am semnat petiţia pentru că vreau să trăiesc într-un oraş civilizat şi nu într-o cocină", se justifică una dintre semnatare. „Mă deranjează groaznic mirosul pe care sunt silit să-l inhalez la diverse ore din zi și din noapte, fie că ies la o plimbare, fie că stau acasă cu geamul deschis" sau "Am semnat pentru că trebuie să luăm atitudine faţă de cei pe care nu îi intereseaza de ceilalţi care trăiesc în jurul lor, ci îşi urmăresc doar interesul propriu". Iniţiatorii petiţiei sunt convinşi că duhoarea vine de la ferma de porci Nutripork. "Dorim să strângem cât mai multe semnături pentru petiţia privind mirosul fetid din zona de vest a Oradiei, pe care ferma de porci Nutripork aflată în imediata apropiere a cartierului Ioşia îl emană în cartier", se arată în descrierea petiţiei. Iniţiatorii spun că vor preda lista autorităţilor locale, de la care se aşteaptă să rezolve problema. De asemenea, la începutul lunii iunie, o orădeancă a iniţiat o strângere de semnături chiar în stradă, pe aceeaşi temă. Femeia a stat la un stand lângă Liceul Don Orione, cu tabelele pentru susţinători, iar într-o singură lună a adunat peste 600 de semnături, iar campania de strângere de semnături continuă. Semn că orădenii s-au săturat să mai rabde şi vor să obţină ceea ce autorităţile nu au izbutit în toţi aceşti ani: adică purificarea aerului în acest oraş, îmbâcsit din toate părţile, ba de cenuşa de la CET, iarna, ba de fermele de porci, vara...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.