Pe parcursul întregii zile de ieri, la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" au fost organizate diverse manifestări prilejuite de aniversarea a 208 ani de la naşterea patronului spiritual al instituţiei şcolare. Totodată, în aceste zile, se comemorează şi 140 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui mecena român, în acest sens fiind oficiată o slujbă de pomenire. Conducerea şcolii împreună cu elevii au depus o coroană de flori la bustul lui Emanuil Gojdu.

Cum la 21 februarie se împlinesc exact 208 ani de la naşterea lui Emanuil Gojdu, colectivul profesoral şi elevii Colegiului au pregătit o serie de acţiuni şi manifestări omagiale dedicate celui care a fost pilon al culturii şi spiritualităţii transilvănene din secolul al XIX-lea. Manifestările au debutat cu depunerea de coroane şi flori la statuia acestuia şi cu oficierea unei procesiuni religioase de pomenire a patronului spiritual al şcolii, după care cei prezenţi au participat la dezvelirea unei plăci din marmură cu inscripţia Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu". "Placheta înseamnă, de altfel, un gest de mulţumire şi recunoştinţă pentru Primăria municipiului Oradea, care a făcut eforturi financiare deosebite pentru renovarea şi modernizarea acestei clădiri", a precizat Viorel Mititean, directorul Colegiului. De asemenea, pe tot parcursul zilei gazdele de la Colegiul "Emanuil Gojdu" au primit vizitele elevilor din şcolile şi liceele orădene, în cadrul cărora au putut afla direct de la liceenii şi profesorii gojdişti care sunt exigenţele acestui Colegiu, nivelul de pregătire la absolvirea cursurilor acestei şcoli, informaţii despre baza materială şi dotările tehnice şi informatice de care dispune şcoala etc. La finalul manifestărilor, elevii şi cadrele didactice au participat la o sesiune de comunicări ştiinţifice, unde au fost expuse lucrările realizate pe diverse teme literare realizate de profesorii doctoranzi de limba română de la Colegiu, cum ar fi: Carmen Niţă, Dana Puşcaşiu, Viorel Chirilă, respectiv lucrările unor cadre didactice, precum Meda Chetrone, Nicoleta Sarca şi Corina Păcurar, în timp ce profesorul Radu Birta a prezentat o lucrare de evocare a marelui mecena. În deschiderea sesiunii de comunicări ştiinţifice, conducerea şcolii a premiat elevii care au participat şi au obţinut rezultate meritorii la Concursul Naţional "Evaluare în educaţie" organizat de Ministerul Educaţiei la finele anului trecut, unde gojdiştii au obţinut trei premii întâi şi medalie de aur datorită elevilor Răzvan Rotaru, Bogdan Bota şi Laura Lascu, la secţiunea informatică. În timp ce la aceeaşi secţiune Andrei Socaciu şi Robert Irimias au obţinut locul doi şi medalie de argint, respectiv locul trei şi medalie de bronz. De asemenea, elevul Andrei Socaciu din clasa a XI-a A a obţinut locul doi şi medalie de argint la secţiunea TIC, la acelaşi concurs. Toţi aceşti elevi au fost pregătiţi de profesorii Maria şi Adrian Niţă.

Activităţile dedicate patronului spiritual al şcolii se vor încheia luni, când este programat un meci de fotbal între profesorii şi elevii Colegiului.