Municipalitatea orădeană va începe, în acest an, lucrările de reabilitare totală a clădirii Colegiului Naţional Mihai Eminescu. Orele ar urma să se desfăşoare în paralel cu derularea lucrărilor, însă dacă nu se va putea, elevii vor fi mutaţi în alte clădiri din oraş.

 

„Până anul trecut nu am putut interveni masiv la clădirea Colegiului Naţional Mihai Eminescu din cauza litigiilor”, a menţionat primarul Ilie Bolojan, menţionând că imobilul în care îşi desfăşoară activitatea instituţia de învăţământ orădeană are nevoie de reparaţii capitale. Între timp, a fost finalizat un studiu de fezabilitate privind reabilitarea totală a imobilului – arhitectură, acoperiş, instalaţii electrice, sanitare şi de încălzire, geamuri, punctul termic etc., care va curpinde şi dotări pentru colegiu. De asemenea, va fi refăcută ămprejmuirea clădirii. Primarul estimează că lucrările vor dura doi ani, finanţarea iniţială urmând să fie asigurată de la bugetul local, iar între timp se aşteaptă oportunitatea depunerii unui proiect cu finanţare europeană. Potrivit primarului, lucrăeile de reabilitare ar putea demara în această toamnă, cursurile urmând să se desfăşoare în paralel. Dacă ulterior, se va constata că nu pot fi desfăşurate ore în timpul lucrărilor, municipalitatea va căuta spaţii adecvate.

Reamintim că, în urmă cu o lună, viceprimarul Mircea Mălan menţiona că valoarea lucrărilor de reabilitare la clădirea CN Mihai Eminescu se ridică la 5,7 milioane de euro. „Din păcate, nu a existat până acum o axă de finanţare pe care să depunem proiectul. Atât clădirea Colegiului Eminescu, cât şi cea a Primăriei nu au fost eligibile când au fost finanţate lucrări de reabilitare a monumentelor istorice, deoarece aici se desfăşoară activităţi publice. Acum, pe axa privind reabilitarea termică nu sunt eligibile pentru că sunt clădiri monument istoric”, a precizat Mălan.