Clopoţelul sindicatelor din învăţământ sună greva generală
Colegiul Naţional al Liderilor FSLI, întrunit, ieri, în şedinţă extraordinară, pentru a analiza atitudinea Guvernului României faţă de salariaţii din învăţământ, a concluzionat că declaraţiile prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu referitoare la norma didactică a profesorilor, precum şi la numărul de sporuri de care beneficiază personalul didactic nu sunt în conformitate cu realitatea şi sunt menite a induce în eroare opinia publică.
Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvernul României, prin amânarea aplicării Legii nr. 221/2008 de aprobare a O.G. nr. 15/2008, până la data de 01.04.2009, este, de fapt, o ordonanţă de anulare a acestei legi, atâta timp cât aplicarea ei este condiţionată de apariţia Legii de salarizare a personalului din sectorul bugetar, dar şi cât timp nu au fost prevăzute fonduri cu această destinaţie, prin proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2009. În aceste condiţii, Colegiul Naţional al Liderilor FSLI a hotărât să înainteze o petiţie la Parlamentul Europei şi o plângere la Organizaţia Internaţională a Muncii prin care să sesizeze abuzurile Guvernului României faţă de personalul din învăţământ.
Liderii din FSLI au hotărât să declanşeze o grevă de avertisment, luni, 10 noiembrie 2008, între orele 12.00-14.00, iar din data de 18 noiembrie a.c., se va trece la grevă generală, pe termen nelimitat, dacă Guvernul nu va reveni asupra deciziei de majorare a salariului în învăţământ cu 50%. În funcţie de evoluţia evenimentelor politice şi sociale, în acord cu celelalte federaţii reprezentative din învăţământ, graficul acţiunilor de protest poate fi modificat.
La nivel local, în data de 4 noiembrie, la ora 14:30, va avea loc convocarea în regim de urgenţă a Colegiului judeţean al SLI Bihor la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" pentru stabilirea următorilor paşi: grevă japoneză până în 7 noiembrie, grevă de avertisment în data de 10 noiembrie, între orele 12:00 -14:00, iar din data de 18 noiembrie a.c va începe pe o perioadă nedeterminată greva generală în sistemul educaţional.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.