O nouă reţea de crimă organizată, destructurată de anchetatorii bihoreni Poliţiştii şi procurorii bihoreni au destructurat o reţea de crimă organizată specializată în traficarea de persoane în vederea exploatării sexuale. Gruparea, formată din opt membri, era condusă de un italian şi un bihorean, acesta din urmă a mai fost arestat pentru că a traficat mai multe tinere din Bihor. Pus în libertate de judecătorii orădeni în 2006, capul reţelei şi-a reluat activitatea, fiind acum din nou arestat de anchetatori. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, traficanţii riscă să petreacă după gratii până la 15 ani. Potrivit poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism, grupul infracţional era compus din opt membri şi condus de cetăţeanul italian A.P., de 25 de ani, şi de S.A., de 29 de ani, din Oradea. În perioada 2004 - 2006, aceştia au racolat, transportat, găzduit şi exploatat în Italia, zona Lago di Garda (localităţile Milano, Brescia, Simeone, Peschiera şi Montechiari) 13 tinere din judeţele Bihor şi Satu Mare, din care nouă erau minore cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani. Cetăţeanul român H.A., de 29 de ani, din municipiul Salonta, a fost cel care, în cursul anului 2003, a constituit iniţial această grupare. Împreună cu alţi doi membri, tot români, au racolat, cazat şi exploatat sexual cinci victime minore pe raza municipiilor Oradea şi Salonta. Reţeaua a fost destrămată de poliţiştii BCCO în cursul anului 2005, prin arestarea liderului H.A. şi a unuia dintre membri, respectiv G.C.I., de 25 de ani, din Salonta. În luna ianuarie 2006, instanţa de judecata a dispus punerea în libertate a inculpatului H.A. şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea acestuia de a nu părăsi ţara. Odată ajuns în libertate, H.A. şi-a reluat activitatea infracţională de racolare a minorelor cu probleme materiale, în scopul exploatării acestora prin determinarea la practicarea prostituţiei. H.A. a constituit un nou grup infracţional, în care a atras alţi doi membri. Aceştia au intrat în legătură şi cu cetăţeanul italian A.P., prin intermediul căruia şi-au extins activitatea şi pe teritoriul Italiei. Au fost racolate alte opt tinere, dintre care cinci minore de pe raza judeţului Bihor, care apoi au fost transportate, găzduite şi exploatate sexual în Italia. În luna mai 2006, H.A. şi G.C.I. au fost din nou arestaţi şi trimişi în judecată pentru faptele comise, cei doi aflându-se în prezent în Penitenciar. Cetăţeanul italian A.P. s-a sustras urmăririi penale pe teritoriul Italiei, unde, de altfel, a iniţiat şi constituit o nouă reţea infracţională organizată, formată din opt membri, fiecare cu atribuţiuni bine delimitate, de la racolare, transport, până la exploatarea sexuală a celor 13 noi victime. Pentru documentarea activităţii infracţionale a acestor grupări de crimă organizată, în cauză au fost solicitate trei comisii rogatorii internaţionale. Italianul A.P. a fost arestat de autorităţile italiene alături de alţi doi membri ai reţelei, M.D., de 29 de ani, din Oradea, şi L.B., de 29 de ani, din localitatea bihoreană Cherechiu, care aveau documente de identitate falsificate. Procurorii au dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a celor opt inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire în grup organizat, trafic de persoane şi de minori şi proxenetism, din care cinci în stare de arest (trei arestaţi în Italia şi doi în România). Totodată, a fost dispusă şi confiscarea sumei de 26.400 euro, care reprezentau foloase obţinute în urma practicării prostituţiei de către victime. În cazul în care aceştia vor fi găsiţi vinovaţi, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 ani la 15 ani.