Circulară adresată primarilor bihoreni - Prefectul cere adoptarea la timp a bugetelor locale
Instituția Prefectului Județul Bihor solicită aleșilor locali, printr-o circulară emisă în atenția primăriilor din județul Bihor, să adopte bugetele locale pentru anul în curs la termen și cu respectarea noilor prevederi stipulate de Legea nr. 421/2023 a bugetului de stat pe anul 2024.
Informarea aduce în atenția primarilor o serie de precizări metodologice, comunicate de către Ministerul Finanțelor prin adresa nr. 462021/2024, cu privire la definitivarea și aprobarea bugetelor locale pe anul 2024.
Conform prevederilor legale, procedura de aprobare a bugetului local trebuie să fie finalizată în conformitate cu articolul 76^1„Proceduri de publicitate a bugetelor unităţilor / subdiviziunilor administrativ-teritoriale”, din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, actualizată. Astfel, primarii au obligaţia publicării pe paginile de internet ale unităţilor administrativ-teritoriale a următoarelor documente şi informaţii: proiectele bugetelor supuse consultării publice, inclusiv anexele acestora, în maximum două zile lucrătoare de la supunerea spre consultare publică; comunicările referitoare la indicatorii de execuție a bugetelor, în maximum 5 zile lucrătoare de la primire; bugetele aprobate, inclusiv anexele acestora, în maximum 5 zile lucrătoare de la aprobare; situaţiile financiare asupra execuţiei bugetare trimestriale şi anuale, inclusiv plăţile restante, în maximum 5 zile lucrătoare de la depunerea la direcţiile generale ale finanţelor publice; bugetul general consolidat al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, întocmit potrivit metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului Administraţiei şi Internelor şi al ministrului Finanţelor Publice, în maximum 5 zile lucrătoare de la prezentarea în consiliul local; registrul datoriei publice locale, precum şi registrul garanţiilor locale, actualizate anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an; programul de investiţii publice al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în maximum 5 zile lucrătoare de la aprobare.
„Un alt aspect pe care documentul îl subliniază este necesitatea constituirii fondului de rezervă bugetară la dispoziția consiliilor locale, în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor. Acest buget se utilizează pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, pe bază de hotărâri ale consiliilor, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale. De asemenea, având în vedere că în acest an se vor desfășura mai multe procese electorale, la alcătuirea bugetelor locale trebuie avute în vedere și cheltuielile ce revin primăriilor pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor”, precizează Cancelaria prefectului.
În cazul în care bugetul unităţii administrativ-teritoriale nu poate fi adoptat după două şedinţe de consiliu local consecutive, care au loc la un interval de cel mult 7 zile, activitatea se va desfăşura pe baza bugetului anului precedent, până la adoptarea noului buget.
„Felul în care sunt gestionate bugetele locale este cel mai important indicator al performanței primarilor. Acestea trebuie să servească intereselor comunității și să fie transparente, pentru ca cetățenii să cunoască direcția în care se dezvoltă comunitatea”, menţionează prefectul Dumitru Ţiplea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.