Cine pune "ham" speculanţilor din târgurile bihorene?
Din vremuri îndepărtate târgurile săptămânale în care crescătorii îşi valorifică animalele se ţin alternativ: miercurea la Vadu Crişului, joia la Aleşd, vinerea la Tileagd, sâmbăta la Bratca şi enumerarea ar putea continua.
Printre cei nelipsiţi din târgurile respective se numără şi aşa zişii "cheujeri". Ninge plouă eu sunt primii prezenţi la târguri, cumpără cu un preţ şi vând cu alt preţ în acelaşi târg sau în altul. De ce fac aceste "eforturi"? Pentru că la diferenţa de 2-3 zile sau doar câteva ore ei revând animalele respective la preţuri duble faţă de cele cu care le-au cumpărat.
Iată un exemplu mai mult decât convingător: într-o zi de miercuri, în târgul de porci de la Vadu Crişului, o femeie de etnie slovacă de pe dealurile din împrejurime a vândut trei porci cu 300 de lei pe care "cheujerul" care-i cumpărase i-a revândut cu preţ dublu adică 600 de lei! Rentabilă afacere, nu? Asemenea afaceri necinstite se petrec în toate târgurile bihorene. Deşi speculanţii la care ne referim sunt cunoscuţi de toată lumea, atât de şefii pieţelor, cât şi de crescătorii de animale, ei nu plătesc niciun fel de taxe, nici când cumpără marfa şi nici când o revând la preţ dublu. Consecinţele le suportă cumpărătorii de animale la preţuri duble. Pe bună dreptate crescătorii de animale îşi pun întrebarea: Până când aceşti "cheujeri" necinstiţi se vor mai îmbogăţi pe munca şi transpiraţia celor oropsiţi? Acest lucru ar vrea să-l cunoască şi cei cu împuterniciţi să facă ordine în aceste cazuri, dar să şi ia măsurile indicate de lege.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.