Fără "fumuri" pe calea ferată Începând cu 1 septembrie, Compania CFR - divizia Călători a interzis fumatul în trenuri, urmând ca în incinta gărilor să fie amenajate locuri speciale pentru fumat. Motivul acestei decizii este intenţia companiei de aplicare a prevederilor Legii 349/2002, care stipulează că fumatul este interzis în spaţiile închise şi în toate mijloacele de transport în comun. Se pare că pasagerii au înţeles motivaţia luării acestei decizii, de vreme ce, de la 1 septembrie, data la care aceasta a intrat în vigoare, şi până ieri dimineaţă, nu a fost aplicată nici o amendă de către controlorii de tren aparţinând de Staţia CFR Călători Oradea. Ba mai mult, călătorii intervievaţi în legătură cu noua măsură impusă de conducerea CFR Călători, inclusiv fumătorii, salută interdicţia privind consumul de tutun în trenuri. Dacă pe celelalte mijloace de transport în comun, pe o durată mai mică de timp, reţinerea de la fumat nu reprezintă o problemă, pentru un fumător, aceasta poate constitui o problemă, atunci când ar trebui să se abţină de la acest viciu chiar 10-12 ore, cât poate dura o călătorie cu trenul. Călătorii care nu vor respecta aceste prevederi, fiind surprinşi de controlori fumând în trenuri, vor fi nevoiţi să scoată din buzunar între 600 şi 1.000 RON, valoarea amenzii contravenţionale, sau să efectueze 20 de ore de muncă în folosul comunităţii. Compania va monta la casele de bilete şi în trenuri plăcuţe care vor menţiona că fumatul este interzis, mesaje similare urmând să fie postate şi pe legitimaţiile de călătorie. Interdicţia este deja anunţată, de asemenea, prin intermediul instalaţiilor de sonorizare din staţii şi trenuri. Potrivit lui Gabriel Tripe, şef adjunct al Staţiei CFR Călători Oradea, până la amenajarea spaţiilor speciale, deocamdată, peroanele din incinta Gării Oradea rămân singurele locuri unde fumatul este permis.