Nu puţini sunt ?afaceriştii? bihoreni care au scăpat basma curată în faţa legii penale româneşti, după ce anchetatorii au stabilit în sarcina lor comiterea unor fapte penale. Conform unui articol de procedură penală, oricâte întreruperi ar interveni în cadrul unui poces, dacă nu se pronunţă o hotărâre definitivă şi irevocabilă într-un termen stabilit prin lege, răspunderea făptuitorului se prescrie. Un alt dosar care are toate şansele să împărtăşească aceeaşi soartă îl are ca protagonist pe soţul preşedintei PD Ştei, omul de afaceri Bruchental Pop Coriolan, patron al SC Salamandra SRL şi al discotecii ?Blue Land? din localitate, trimis în judecată în urmă cu şase ani pentru contrabandă cu ulei comestibil, alături de alte cinci persoane? Penuria face bogăţia Într-o perioadă în care pe piaţa românească uleiul comestibil nu se găsea din abundenţă ori avea un preţ prea mare, în Ungaria se înregistrau producţii semnificative, fabricile de profil producând, de multe ori, pe stoc. Pe atunci, organele de control financiare româneşti au constatat că în ţară au pătruns, pe căi oculte, cantităţi însemnate din acest produs, pentru care nu se achitau taxe vamale, bugetul de stat fiind grav văduvit. În aceste condiţii, au fost sesizate organele de urmărire penală, care au descoperit, la o verificare atentă, o inginerie financiară complexă, aducătoare de profit imediat, şi au acţionat în conformitate cu legea: au dispus trimiterea în judecată a celor implicaţi. Fiecare avea rolul lui bine stabilit în afacere: Bruchental s-a oferit, în calitate de persoană fizică, să intermedieze, unor firme din Ungaria, exportul de ulei către societăţi comerciale româneşti. Cea de-a doua persoană implicată, fostul vameş Ioan Ruge - destituit din sistem ca urmare a unei condamnări penale pentru luare de mită - avea ca ?obiect? de activitate găsirea de clienţi şi de mijloace de transport pentru marfă din Ungaria către România. Ceilalţi patru învinuiţi, trimişi în judecată alături de Bruchental şi Ruge, sunt patronii a două societăţi comerciale - Mariana Ionoi şi Ioan Vâlcu şi doi şoferi : Liviu Mateaş şi Cristian Paşcalău. Ulciorul cu ulei nu merge de multe ori la apă Pe parcursul a doi ani, 1997 şi 1998, între Ungaria şi România au circulat mai multe autocamioane care aduceau ulei, îmbuteliat în sticle de un litru, de la o fabrică din Morfu - Ungaria. Pentru a eluda plata taxelor vamale, au fost falsificate documentele de transport, rezultând că vămuirea mărfurilor urma să se facă la Bucureşti sau la alte vame de interior. Astfel că, în momentul în care transporturile ajungeau la Borş, erau dirijate spre punctele vamale de interior, unde aveau obligaţia de a ajunge în decurs de trei zile. Bineînţeles că marfa se pierdea undeva, pe drum: între timp, în carnetele TIR erau aplicate două ştampile false, având codurile 0614 şi 0544, care erau, în realitate, retrase din circuit, încă din anul 1996 şi care se aflau în păstrarea Direcţiei Generale a Vămilor Bucureşti. Prima faptă demonstrată a avut loc în 11 februarie 1998: s-a recurs la o firmă de transport din Deva, a cărui şofer a luat marfa din Ungaria - 20.250 de litri de ulei - cu care se îndrepta spre Bucureşti-Băneasa, unde ştia că trebuie să se efectueze vămuirea, urmând ca marfa să fie predată unei firme care s-a dovedit, mai târziu, a fi una fantomă: SC Gilan 95 Imex SRL, aparţinând unui irakian plecat din România şi care avea ca sediu declarat un apartament de bloc din Bucureşti, care habar nu avea că acolo ar funcţiona vreo firmă. Ajuns la sediul din Deva, şoferul a aflat că, de fapt, marfa era destinată unei firme din Piteşti, aparţinând unui amic de-al lui Ruge: Ioan Vâlcu. De aici, apar actele false: Ruge preia documentele de transport, le arată firmei transportatoare cum că sunt în regulă, având aplicată una dintre cele două ştampile false, apoi ia marfa şi i-o predă lui Vâlcu, însoţită de o factură prin care se atestă că a achiziţionat marfa de la? SC Kernat 33 Evi SRL, o altă firmă fantomă! Drumul către Aleşd trece prin Piteşti? Între timp, Bruchental se ocupa de tranzacţiile cu Ungaria, sau cel puţin aşa spun anchetatorii, prin actul de incriminare, adică rechizitoriul din 8 iulie 1998! O a doua faptă ne aduce pe plaiurile natale: un alt transport de ulei, destinat aceleiaşi SC Gilan 95, este redirijat spre o firmă din Bihor, camionul folosit fiind închiriat de la SC Limodia Intertrans Trading Delureni, a cărui administrator era Mariana Ionoi. Femeia a declarat, în cursul urmăririi penale, că a adus transportul la cererea unei firme din Aleşd. Desigur, o dată ajuns la Vama Borş, transportul a fost redirijat spre Vama Piteşti, unde, se arăta în documente, că urma să se facă vămuirea. Doar că n-a mai ajuns, iar doi şoferi de tir au ajuns să fie trimişi în judecată pentru că, în schimbul unor sume de bani, au prezentat în faţa poliţiştilor şi procurorilor o stare de fapt falsă: Mateaş, cel care a adus marfa din Ungaria, a minţit că i s-a defectat camionul, astfel că marfa a fost preluată şi dusă spre Piteşti, spre vămuire, de către Paşcalău care, la rându-i, a declarat că a ajuns la Piteşti, pentru vămuire, cu toate că, aşa cum s-a dovedit ulterior, nici nu ieşise din Bihor! Şi totul în schimbul a 300 DM? Apoi, se pare că Bruchental a aplicat respectivele ştampile în carnetul TIR, el fiind recunoscut de către unii dintre martorii audiaţi în cauză. Trimişi în judecată Cei cinci au ajuns în faţa instanţei, învinuiţi fiind, în funcţie de implicarea fiecăruia, de contrabandă, complicitate la contrabandă, falsificarea instrumentelor oficiale, fals material, uz de fals, instigare la mărturie mincinoasă (şoferii spunând că li s-a ?dictat? să descrie trasee ireale ca fiind parcurse, cu marfa) şi mărturie mincinoasă. De la data emiterii rechizitoriului, judecarea cauzei a cunoscut mai multe etape: pe fond, în apel şi recurs, apoi iar pe fond, solicitându-se, mereu, amânări pe motive de sănătate a avocatului, de lipsă de apărător, de necesitatea completării actelor de urmărire penală. ?Spre exemplu, soluţionarea a fost amânată patru luni, pe motiv că una dintre expertizele efectuate în privinţa ştampilelor nu era completă, iar altă dată s-a amânat şase luni, pentru pregătirea apărării?, ne-a declarat unul dintre anchetatori. În prezent, cauza a ajuns, din nou, în apel, fiind pe rolul Tribunalului Bihor, unde are stabilit un termen de judecată în luna mai. ?Sperăm să se pronunţe o decizie în această fază procesuală, pentru că mai există şi calea de atac a recursului, iar timpul este scurt. Anul viitor, în primăvară, răspunderea penală se prescrie, urmează o vacanţă judecătorească, iar noi tot batem pasul pe loc?, ne spune un alt magistrat. Anchetatorii au început să se îngrijoreze de soarta dosarului. ?Nu ştim ce se doreşte aici. Cert este că timpul trece, iar motivele de amânare ne fac să credem că se doreşte intervenirea prescripţiei. Şi când te gândeşti că rechizitoriul a fost întocmit într-o lună, interval în care, pe baza probelor, s-a stabilit o anume stare de fapt, iar judecătorii nu pot, de şase ani, să pronunţe o hotărâre definitivă prin care să dispună asupra vinovăţiei sau lipsei vinovăţiei persoanelor trimise în judecată, nu mai ştii ce să crezi?, mai exclamă, dezamăgit, acelaşi magistrat, care, din motive lesne de înţeles, a dorit să-şi păstreze anonimatul. Şi atunci, ne întrebăm şi noi: cei de făcut? Unde este dreptatea şi cum de se creează oportunităţi pentru desconsiderarea flagrantă a legii chiar de către cei chemaţi s-o aplice?