Ca în fiecare an, săptămâna dinaintea Zilei Morţilor, care se sărbătoreşte pe 1 noiembrie, este una de intense pregătiri, aparţinătorii mormintelor profitând de vremea frumoasă pentru a pregăti locurile unde se odihnesc cei dragi. Încă din această săptămână, aleile din Cimitirul Municipal s-au animat cu zeci de orădeni înarmaţi cu câte o sapă, greblă sau găleţi cu apă.

Administraţia Cimitirului Municipal Rulikowski anunţă că, în zilele de 27 şi 28 octombrie, Cimitirul va avea un program special şi va fi deschis între orele 8:00 - 21:00. Întreaga săptămână, accesul publicului va fi permis fără restricţii. Încă de ieri, aleile erau animate de aparţinătorii de morminte care, profitând de vremea frumoasă, au venit să facă pregătirile pentru Ziua Morţilor, care se va sărbători joia viitoare, pe 1 noiembrie. Înarmaţi cu  sape, greble şi mături, dar şi cu ghivece de flori, numeroşi orădeni s-au prezentat la locurile de veci ale celor dragi pentru a face curăţenie. Conducerea Administraţiei Cimitirului Municipal Rulikowski face precizarea că accesul auto va fi permis în schimbul unei taxe de 5 lei pe poarta principală, iar ieşirea se va face pe poarta nr. 3 - spre Cartierul Europa. În data de 1 noiembrie (cu ocazia Zilei Morţilor), accesul auto în Cimitir va fi interzis, cu excepţia  autovehiculelor care transportă persoane cu handicap locomotor sau mobilitate redusă, care vor trebui să aibă asupra lor legitimaţia care atestă acest fapt. Viteza de deplasare în incinta cimitirului este de maxim  20km/h, parcarea se va face fără a deranja accesul pietonilor şi traficul auto. Cei care doresc unelte (sape, greble, lopeţi, mături etc.) pentru aranjarea mormintelor le pot obţine la intrarea în cimitir de la postul de pază, pe bază de buletin. De asemenea, aparţinătorii care nu cunosc poziţia corectă a mormintelor în parcele  se pot adresa biroului de evidenţă situat la intrarea în cimitir. În zilele de 27-28 octombrie, respectiv 1 noiembrie 2012, nu se vor desfăşura activităţi de concesionări,  respectiv reconcesionări a locurilor de veci.