Administrația Domeniului Public Oradea a dotat parcul auto al Cimitirului Municipal Rulikowski cu o a doua mașină electrică, după ce, în toamna anului trecut, a mai făcut o astfel de achiziție. Ca și în primul caz, este vorba despre un autovehicul mortuar electric Clasic II, cu platou, în valoare de 15.000 de euro, achiziționat din Ungaria.

Noul autovehicul electric a ajuns în cursul zilei de miercuri, 20 noiembrie, la Cimitirul Rulikowski și va fi folosit la slujbele de înmormântare începând de săptămâna viitoare.

„Este un automobil care nu poluează și este ieftin de întreținut. Acesta are un un buton care permite reducerea vitezei la maximum 10 km pe oră, astfel încât cortegiul funerar să se poată deplasa la pas în urma lui. Un alt avantaj este că persoanele aflate în urma lui nu vor mai inhala gaze de eșapament. De asemenea, este foarte silențios, prin urmare, nu va deranja nici slujba religioasă în timpul mersului”, precizează Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public Oradea.

Cele două automobile electrice au o autonomie de 50-60 km, putând fi încărcate de la orice priză de 220 volți. Acestea au două trepte de viteză, prima până la 10 km pe oră, iar cea de-a doua, până la 25 km pe oră.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ADP Oradea, Loredana Buz, odată cu această nouă achiziție, parcul auto al ADP Oradea are în dotare patru mașini electrice, două la Cimitirul Municipal și două la Aquaparkul Nymphaea, acestea din urmă fiind cumpărate odată cu prima mașină mortuară, în toamna anului trecut.