Chiriaşii de ieri, bogătaşii de mâine
Începând cu anul viitor, piaţa imobiliară bihoreană va înregistra o uşoară relansare, o dată cu expirarea celor 10 ani de interdicţie la comercializare a celor câteva mii de locuinţe cumpărate de foştii chiriaşi ai caselor naţionalizate, în baza Legii 112/1995.
Potrivit actului normativ, chiriaşii imobilelor cu destinaţie de locuinţe aveau posibilitatea să achiziţioneze apartamentul în care locuiau cu o singură condiţie: să nu-l înstrăineze timp de 10 ani de la data cumpărării. Primele contracte de vânzare s-au încheiat în anul 1996, astfel că, din 2006, piaţa imobiliară se pregăteşte să absoarbă cele câteva sute de apartamente pentru care această interdicţie va fi ridicată. Până în prezent, în baza Legii 112/1995, au fost scoase la vânzare 3.040 apartamente în întreg judeţul, din care 1.600 în anul 1996. "Cele 3.040 de apartamente din casele naţionalizate scoase la vânzare până în prezent sunt localizate în Oradea, Marghita, Valea lui Mihai, Aleşd şi Beiuş. Pentru 1.600 dintre ele termenul de interdicţie a înstrăinării de 10 ani expiră anul viitor, aşa că acestea ar putea fi introduse în circuitul imobiliar peste câteva luni", ne-a declarat Maria Nistor, director al Societăţii Comerciale de Construcţii şi Tranzacţii Imobiliare Oradea.
În Oradea, imobilele care s-au aflat sub incidenţa Legii 112 sunt localizate, în principal, în zona centrală, fiind vorba de apartamentele din fostele case naţionalizate, dar şi în Ioşia, Episcopia Bihor şi Oncea. Chiar dacă există interdicţia de vânzare, piaţa orădeană nu duce lipsă de astfel de oferte, aceste imobile reprezentând aproape jumătate dintre ce se oferă pe piaţă. Agenţii imobiliari recunosc că şi pâna acum s-au făcut astfel de tranzacţii, cumpărătorii asumându-şi riscurile datorită valorilor mici cu care aceste imobile se puteau cumpăra. "Şi până acum s-au desfăşurat tranzacţii cu imobilele situate în zona centrală care cad sub incidenţa Legii 112, expirarea interdicţiei va însemna mai degrabă intrarea în legalitate prin posibilitatea înscrierii în CF. Preţurile la aceste imobile erau destul de mici, datorită riscurilor, însă nici cererile nu au fost prea mari", a declarat Carmen Borşan, director executiv al unei agenţii imobiliare. La această oră, pe str. Republicii, preţul unui apartament cu trei camere porneşte de la 50.000 de euro, iar pentru o casă cu o suprafaţă de 120 mp aflată în Oncea preţul de pornire este 70.000 de euro. Cererea vizează în special zona centrală, Republicii - pietonală, unde majoritatea spaţiilor de la parter au fost deja vândute de primărie foştilor chiriaşi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.