Duminică, 18 aprilie, de la ora 11.00, în Sala mare a Teatrului de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" din Oradea, se va juca cea de-a patra premieră a stagiunii 2009-2010. Este vorba de spectacolul "Cheiţa de aur", adaptare de Igor Lungu, după "Buratino", de Aleksei Tolstoi.

Din distribuţie vor face parte îndrăgiţii actori: Ioana Dagău, Mirela Corbeanu, Rodica Suplăcan, Anca Turcuţ, Crina Moţ, Igor Lungu, Florian Silaghi, Florin Stan, Rin Tripa, Andrei Fazecas şi Alex Pop.
Unul dintre cei mai importanţi scriitori ai literaturii ruse din secolul al XX-lea, Aleksei Tolstoi, autor al mai multor romane foarte apreciate, s-a aplecat şi asupra literaturii pentru copii. Capodopera sa în acest domeniu o reprezintă "Cheiţa de aur sau aventurile lui Buratino". După cum mărturisea autorul, sursa de inspiraţie a constituit-o povestirea lui Carlo Collodi, "Pinocchio", pe care a citit-o în copilărie. "Toată lumea ştie că există o cheiţă care aduce fericirea, dar unde este ea nu ştie nimeni până la final. Şi în viaţa reală oamenii caută fericirea la nesfârşit fără a realiza că aceasta este chiar lângă ei", a explicat Igor Lungu, regizorul piesei.

Scenografia poartă semnătura Larisei Lungu, asistent de scenografie fiind Csuri Emese. Preţul unui bilet la premieră va fi de 5 lei, iar la celelalte reprezentanţii de 4 lei pentru copii, respectiv 5 lei pentru adulţi.