CFR Călători a anunţat că, în vederea combaterii răspândirii infecţiei cu Covid-19, coroborat şi cu deciziile administraţiilor feroviare din ţările vecine, a decis să suspende temporar circulaţia unor trenuri în trafic internaţional.

În ceea ce priveşte traficul feroviar de călători dintre România şi Ungaria, începând de azi, 17martie, sunt suspendate trenurile care asigură traficul local de frontieră cu acces prin Episcopia Bihor: 364 Oradea – Puspokladany, 365 Puspokladany – Oradea, 368 Salonta – Puspokladany şi 369 Puspokladany – Salonta.

Potrivit CFR Călători, călătorii care au bilete cumpărate la trenurile menţionate pot solicita restituirea integrală a contravalorii legitimaţiilor de călătorie. În cazul legitimaţiilor de călătorie cumpărate pentru această perioadă la trenurile internaţionale aflate în circulaţie şi se doreşte renunţarea la călătorie, restituirea tarifelor legitimaţiilor se efectuează conform reglementărilor internaţionale în vigoare, aduse la cunoştinţa pasagerilor la momentul cumpărării. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secţiunea Trafic Internaţional / Informaţii de călătorie. În funcţie de evoluţia situaţiei, în concordanţă cu măsurile luate şi de celelalte administraţii feroviare din ţările vecine, graficul de circulaţie poate include suspendarea şi altor trenuri internaţionale.

„Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor pe www.cfrcalatori.ro secţiunea Trafic internaţional / Mers tren internaţional”, se precizează într-un comunicat de presă al CFR Călători.