Nici nu s-au stins bine ecourile legate de construcţia celor 4.000 de apartamente, proiect iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss, că acesta s-a şi apucat să lanseze ideea unui nou proiect rezidenţial. Cum programul "cartierul Kiss" s-a dovedit a fi o mare păcăleală pentru bihorenii de rând, prteşedintele CJ Bihor pierzându-şi un important segment de popularitate, acum, în prag de noi alegeri locale, încearcă să-şi mai redreseze imaginea cu un nou megaproiect social.

La ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, aleşii judeţeni au votat ca pe cele 13 ha de teren aflate pe strada Universităţii nr.4 să se construiască un sediu nou pentru CJ Bihor, precum şi un ansamblu rezidenţial. Potrivit iniţiativei lui Kiss, aici ar urma să amenajeze 3.000 de apartamente, pe care CJ Bihor să le cumpere şi apoi să le închirieze unor specialişti. Pentru a-i convige pe aleşii locali să voteze, conducerea CJ Bihor vine cu un raport de specialitate superficial întocmit şi cu promisiunea că pe viitor va oferi informaţii mai multe. În deplină necunoştinţă de cauză, şi de această dată, consilierii judeţeni s-au arătat încântaţi de noul proiect al lui Kiss. Singuri, consilierii PRM nu au uitat în ce anume s-a transformat proiectul cartierul Luceafărul. Astfel, peremiştii au subliniat că iniţial construcţia celor 4.000 de apartamente pe care Kiss le-a promis tinerilor bihoreni s-ar fi ridicat la cel mult 400 euro/mp, acum însă noile preţuri vehiculate se ridică 1.200 euro/mp. "Nu cred că mai avem nevoie de o construcţie marca cartierul Kiss sau cum se numeşte acum, Luceafărul. S-a început ca un program social pentru tineri şi s-a transformat într-un cartier de lux. Pentru propria imagine şi pentru un pic de publicitate, demarăm o megaconstrucţie care nu foloseşte tinerilor", a declarat Felix Cosma, consilier PRM.