CET-ul a intrat în insolvență ca să-și poată continua activitatea! Soluție de avarie
Deși foarte mulți i-au cântat înainte de termen prohodul, CET-ul va continua să le ofere căldură și apă caldă orădenilor și în această iarnă, intrarea în insolvență fiind în fapt o garanție că societatea își va continua activitatea. Abia în primăvara lui 2014 o parte din cei 560 de angajați s-ar putea trezi în șomaj, dar asta doar dacă planul de reorganizare al firmei de insolvență va prevedea acest lucru.
Aflată la un pas de faliment, cu datorii enorme, conturile poprite și înregistrând zilnic pierderi însemnate, Electrocentrale părea cu un picior în groapă. Problema cea mare nu o reprezenta însă trecerea în șomaj a celor 560 de muncitori, ci lăsarea fără agent termic a întregului oraș, plus darea peste cap a planurilor municipalității, care spera să mai "tragă" câțiva ani de actualul CET până la construirea, pe bani europeni, a noii centrale pe gaz. Soluția cea mai bună în acest context a fost intrarea societăţii în insolvență, ceea ce va asigura practic funcționarea ei pentru următoarea perioadă. "Săptămâna trecută a fost depusă cererea de insolvență la tribunal, iar astăzi (n.r. miercuri), am primit decizia de deschidere a insolvenței. S-a ajuns în această situație pentru că societatea a acumulat datorii din trei motive: tehnice - cauzate de randamentul scăzut, pierderi și uzură; economice - cauzate de modificarea cererii pe piața energetică (societăți importante care erau consumatori ai CET au dat faliment) sau de tarifele sub costurile reale ale societăţii, stabilite la nivel național de autorităţile de reglementare în domeniul energiei, ori de deciziile stabilite de Guverne de a nu mai acorda subvenții; şi manageriale - cum a fost cea de trecere a unor cazane de pe cărbune pe gaz. Dacă primele două, şi cele mai importante cauze, nu au depins de noi, cele manageriale puteau fi evitate", a spus primarul Ilie Bolojan miercuri, în cadrul unei conferințe de presă. În ciuda situației care pare destul de disperată, primarul a dat asigurări că intrarea în insolvență nu va afecta în niciun fel activitatea CET-ului, tarifele practicate sau proiectele europene. "Vom funcționa, în continuare, cu două societăți, Electrocentrale Oradea, producătorul de energie termică aflat în insolvenţă, și Termoficare Oradea, înființată luna trecută, care se va ocupa de transport și distribuție. Vreau să-i asigur pe orădeni că există stocuri de cărbune pentru încălzirea apei calde și că se va furniza în continuare apă caldă în municipiu. Prețul gigacaloriei nu va fi afectat. Starea actuală de insolvență nu va afecta proiectul termiei pe fonduri europene, care trebuie dus la bun sfârșit și care va asigura cetățenilor condiții de calitate în furnizarea agentului termic", a mai spus Ilie Bolojan. Prezentă la conferința de presă, Nadia Haș, directorul economic al Electrocentrale Oradea SA, a menționat că în ultima perioadă au fost derulate negocieri cu furnizorii care au pornit procedurile de executare silită împotriva societății, însă, având în vedere cuantumul datoriilor acumulate de aceasta, cea mai bună decizie pentru asigurarea continuității serviciilor oferite de Electrocentrale a fost solicitarea intrării în insolvență. Datoriile societății la data de 30 iunie se ridică la peste 302 milioane de lei, din care peste 185 de milioane de lei reprezintă datorii pe termen scurt, iar peste 116 milioane de lei sunt datorii pe termen mediu și lung.
Ce înseamnă insolvența
Pentru efectuarea procedurilor de insolvență, a fost aleasă Casa de Insolvență Transilvania, filiala Bihor, reprezentantul acesteia, Vasile Godincă-Herlea, explicând ce se va întâmpla în următoarea perioadă. "Mai întâi se vor lua măsuri pe termen scurt, vom debloca conturile societății și vom suspenda toate executările silite care se află în derulare, pentru ca instituția să poată să-și continue activitatea. Pe termen mediu, vom stabili valoarea de piață a societății și vom face o analiză pe ultimii trei ani pentru a vedea de ce s-a ajuns aici, cine sunt cei vinovați și ce șanse de redresare sunt. În fine, ca măsură pe termen lung se va propune un plan de redresare, o reorganizare a companiei pentru ca ea să devină eficientă. Toate acestea trebuie să se petreacă în maxim trei ani de zile", a spus Vasile Godincă-Herlea, care nu estimează ca reorganizarea companiei să fie începută mai înainte de primăvara anului viitor. În ceea ce privește eventualele disponibilizări, Godincă a spus că se va putea vorbi despre ele, dacă se va impune acest lucru, după ce se va cunoaște concret situația CET.



...ministeriala a celor care au adus societatea in HALUL ASTA ?? Au fost si sunt trasi la raspundere cei care au beneficiat de salarii grase sa faca ceva, director, C.A. primaria oradea ?? Nu !!!!! fiecare si-a luat diplomatu'si dusiau fost !!!!.Si noi ce facem ??? mai punem ohainape noi, vorba impuscatului !!. ca la majoraridepreturi nejustificate s-au priceput .De ce nu iese afara Parchetul DNA-ul????. Ca la romanul de rand imediat se sesizeaza!!!. Totusi CET-ul este un obiectiv important pentru Oradea. iar centrala pe gaz e o utopie, acum cand noi ne vindem gazul pe nimic si importam la greu gaz TOT GAZ ROMANESC !!!! pONTA SA NE TRAIASCA !!!!!