Centrul de Prevenire şi Evaluare Antidrog Bihor, în casă nouă
Ieri, în prezenţa autorităţilor publice locale şi a numeroşi invitaţi, a fost inaugurat Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor, cu sediul în Piaţa Unirii nr.2-4. Instituţia este subordonată direct Agenţiei Naţionale Antidrog şi are menirea de a preveni şi combate consumul de droguri din judeţul Bihor, dar şi de a oferi consiliere şi tratament persoanelor dependente de droguri sau familiilor acestora.
Bihorul, "fruntaş" în ceea ce priveşte consumul de droguri
Deşi a luat fiinţă la sfârşitul anului trecut, CPECA Bihor a primit din partea Consiliului Local abia în 2006 un spaţiu adecvat în care să-şi desfăşoare activitatea. Astfel, noul sediu inaugurat ieri este situat în Pasajul "Vulturul Negru" şi beneficiază de dotări moderne, de birouri în care îşi desfăşoară activitatea sociologi, psihologi sau medici. La evenimentul de ieri a fost prezent şi şeful ANA, chestorul Pavel Abraham, care a precizat că Centrul Zonal Bihor este al 47-lea înfiinţat în ţară şi unul dintre primele în ceea ce priveşte dotarea de care beneficiază. "În România există, conform estimărilor, circa 30 de mii de consumatori de droguri. Oradea se situază în prima treime în ceea ce priveşte consumul de stupefiante şi asta pentru că în ultimii trei ani numărul dependenţilor a crescut vertiginos şi încă îşi menţine trendul ascendent", a subliniat şeful ANA. Unul dintre motivele din cauza cărora din ce în ce mai mulţi tineri bihoreni apelează la stupefiante este, conform specialiştilor, faptul că judeţul nostru este unul de graniţă, nivelul de trai este mai ridicat decât în restul ţării etc. În urma unor studii, a reieşit faptul că bihorenii preferă drogurile sintetice cum ar fi: extasy, amfetaminele sau meta-amfetaminele, întâlnindu-se însă şi cazuri în care a fost folosită heroina fabricată sintetic.
Identitatea consumatorilor va fi confidenţială
În ceea ce priveşte activitatea pe care o vor desfăşura specialiştii centrului, în perioada imediat următoare, va fi efectuată o evaluare exactă a judeţului, inclusiv a modului în care înţeleg autorităţile să lupte împotriva flagelului drogurilor. "Este foarte important să subliniem că vom asigura asistenţă medicală şi socială pentru dependenţi şi, din lunile următoare, medici special pregătiţi vor prescrie tratamentul cu metadonă, lucru care în prezent este posibil numai în trei centre din Bucureşti", a adăugat chestorul Pavel Abraham. Faptul că administrarea de metadonă va fi posibilă în Oradea este un lucru deosebit de important, deoarece dependenţii de heroină, după o scurtă perioadă de abstinenţă, intră în sevraj, iar fără administrarea acestui medicament, apar probleme grave de sănătate. Pe de altă parte, Centrul Zonal se va implica în reabilitarea persoanelor care au probleme cu justiţia. "Practic, în cazul în care un individ este depistat că deţine droguri pentru consumul propriu, procurorii îl vor întreba dacă doreşte să intre într-un program de reabilitare. Dacă acceptă, procesul este blocat, iar specialiştii CPECA au la dispoziţie cinci zile pentru a evalua individul şi a-l introduce în program. La sfârşitul perioadei de reabilitare, care ajunge până la doi ani, fostul dependent primeşte un certificat care să confirme inclusiv instanţei că nu mai are probleme. Este foarte important de reţinut că vom păstra confidenţialitatea celor care vor apela la noi, acesta fiind primul pas spre reabilitare", a adăugat şeful ANA.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.