Din acest an şcolar, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, funcţionează un Centru regional de Formare Profesională, care are scopul de a coordona formarea continuă a personalului didactic din unităţile de învăţământ liceal din mediul rural, din judeţele Bihor, Satu Mare şi Sălaj. Centrul Regional de Formare Profesională Bihor are ca obiective elaborarea standardelor profesionale pentru personalul didactic, didactic auxiliar şi cadrele de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar, precum şi coordonarea elaborării criteriilor şi procedurilor de acreditare a programelor de formare. Centrul Regional de Formare Profesională răspunde de judeţele Bihor, Satu Mare şi Sălaj, iar începând din luna octombrie, este implicat într-un program Phare de formare a 312 cadre didactice, dintre care 184 sunt din judeţul nostru, 92 din Sălaj, iar 36 din Satu Mare. "Programul este demarat prin analiza nevoilor de formare care constă în aplicarea unor chestionare şi interviuri în câteva şcoli pilot la nivelul judeţului: Liceul Teoretic Bratca şi Grupul Şcolar Şuncuiuş. A fost ales judeţul Bihor ca centru regional pentru că avem cel mai mare număr de licee în mediul rural. Centrul este în reţea cu alte 15 centre regionale", ne-a declarat Daniel Negrean, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean.