Centru media la Consiliul Judeţean
Consiliul Judeţean Bihor se pregăteşte să-şi înfiinţeze propria agenţie de ştiri. Noul centru media ar urma să fie funcţional până la sfârşitul lunii iulie, după ce în aceste zile se va semna contractul de furnizare a echipamentelor IT necesare amenajării unui studio digital mobil.
La procedura de atribuire a contractului de furnizare a echipamentelor IT s-a prezentat o singură firmă: Rompec Electronic. În aceste zile urmează să fie semnat contractul în valoare de 200.000 lei, firma urmând să furnizeze camerele de filmat, reportofoanele, microfoanele, monitoarele pentru studio, calculatoarele şi sistemele PC în maximum 30 de zile. Proiectul finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria - România 2007-2013, câştigat de CJ Bihor, împreună cu instituţia similară a Regiunii Hajdu-Bihar prevede realizarea unei agenţii de ştiri, care să satisfacă nevoile celor două comunităţi de pe graniţă. Noul studio digital va fi amenajat la Incubatorul de Afaceri de pe strada Armatei Române. Cei trei angajaţi ai părţii române vor trebui să realizeze ştiri, interviuri sau emisiuni pe teme cu impact transfrontalier, care vor trebui traduse în limbile română, maghiară şi engleză. Toate aceste informaţii vor fi postate pe un portal pe internet. Valoarea totală a proiectului pentru ambele regiuni se ridică la 558.487 euro. „Sperăm ca până la sfârşitul lunii iulie această platformă de ştiri să fie funcţională. În studioul amenajat la Incubatorul de afaceri vor fi realizate interviuri, emisiuni sau ştiri care vor fi furnizate către mass-media", ne-a precizat Szabo Odon, consilier judeţean în cadrul CJ Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.