Centru de mecatronică, unic în ţară - OTL trece de la ciocan la laser
Centrul de Cercetare Mecatronică a Siguranţei Transportului Public în Comun de Călători a fost inaugurat, ieri, după aprope 30 de luni de la demararea proiectului. Noua construcţie este situată pe strada Atelierelor, în curtea Depoului OTL, şi presupune o hală metalică cu secţiune semicirculară, cu o suprafaţă de 500 mp, care adăposteşte cel mai modern strung mobil de prelucrări mecanice în situ, care a costat 1,3 milioane de euro. Alţi 300.000 euro au fost cheltuiţi pentru o autospecială pentru măsurători, testări şi diagnoze. Ovidiu Mureşan, viceprimarul Oradiei, a subliniat beneficiile acestui proiect. „Primii beneficiari vor fi angajaţii OTL, care se vor bucura de condiţii de muncă mai bune şi de siguranţă sporită la locul de munccă. Apoi, studenţii vor putea face practică, astfel îşi vor putea creşte performanţele de studiu. Un alt câştig va fi pentru orădeni, prin acest proiect creşte confortul acustic", a subliniat Ovidiu Mureşan. Universitarul Ioan Felea a subliniat că avem de-a face cu un sistem inteligent de transport, fiind o investiţie ce duce sistemul de transport urban spre modele europene. Directorul OTL, Csuzi Istvan, a subliniat că un alt punct forte al proiectului este mecansimul ecologic aplicat centrului. „Avem iluminat cu leduri, suntem independenţi energetic, ne încălzim cu apă geotermală, avem panouri verzi. Totul funcţionează pe energie verde. Totodată, prin echipamentele achiziţionate, am trecut de la ciocan la laser", a subliniat Csuzi Istvan. Directorul Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţări Internaţionale din cadrul Primăriei Oradea, Marius Moș, a recunoscut că, inițial, cei din Primărie au avut de furcă cu acest proiect, mai ales din cauza multitudinii de termeni tehnici.



Acum este momentul: In 2013 Fondurile Europene nerambursabile se Acorda si la noi la fel de Usor ca si in celelalte state membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul:Fonduri Europene Nerambursabile Ro
Impresionant ce se vede in poza, cu ce echipamente este dotata hala un lucru bun pentru orasul nostru mai ales ca este o premiera in tara neexistand asa ceva nici in alte tari est europene, felicitari pentru cei de la OTL, sunt curios cine a proiectat si a executat aceasta lucrare.
Picatura de ploaie care aumplut galeata ! Intrebare ? Cine sau cati au incasat gologanii ? Restul : povesti de adormit copii nevinovati ! " Din greseala in greseala spre victoria finala ! "
nu inteleg prea multe,dar cred ca e de bine...oricum otl-ul a facut multe progrese in ultimul timp...panourile cu timpii de asteptare,te mai pacalesc uneori,caldura in tramvai,oricum sunt progrese pt.noi,care circulam cu tramvaiele si autobusele,felicitari conducerii OTL oradea