Centru de Consiliere Antidrog angajează ofiţeri
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al judeţului Bihor scoate la concurs patru posturi de ofiţer specialist în prevenirea criminalităţii, psihosociolog, medic, asistent social, fiind încadraţi în aceste funcţii candidaţii care vor obţine în urma probelor de evaluare, minimum nota şapte.
Concursul se va desfăşura în perioada de 08 - 09.08.2005, la Centru de Studii Postuniversitare al MAI din Bucureşti, Şoseaua Olteniţei nr. 158 - 160, Sector 4. Examenul va consta într-o probă scrisă (probleme de specialitate şi limbă străină), o probă practică pe calculator şi un interviu. Cererile de participare la concurs adresate preşedintelui Agenţiei, împreună cu dosarul de candidat se vor depune, până la data de 28.07.2005, la Serviciul Management Resurse Umane din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, str. Republicii nr.50. Persoanele care doresc să participe la concurs trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiţii, printre care: să aibă numai cetăţenie română, cu domiciliul în judeţul Bihor, să fie absolvent cu diplomă de licenţă al unei instituţii de învăţământ superior, să fie declarat apt medical şi psihologic
- să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise în societate, să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori judecată pentru săvârşirea de infracţiuni etc.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.