Centru de Cercetare în Educaţie la Facultatea de Stiinţe Socio-Umane
"Centrul de Cercetare şi Inovare în domeniul Ştiinţe ale Educaţiei", după denumirea completă, reuneşte două direcţii de cercetare. Reprezintă, de asemenea, o entitate de cercetare ştiinţifică, fundamentală şi aplicativă, integrată în structura Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, domeniul Ştiinţe ale Educaţiei. Centrul reuneşte profesori, conferenţiari, lectori, asistenţi, preparatori.
În cadrul Centrului activează două colective de cercetare, focalizate pe diverse ramuri aplicative ale Ştiinţelor Educaţiei, precum Cercetare aplicată în învăţământul primar şi preşcolar, şi recuperarea şi incluziunea şcolară a copiilor cu C.E.S. Centrul de Cercetare în domeniul Ştiinţe ale Educaţiei are ca parteneri instituţii publice, de sănătate sau învăţământ din judeţul Bihor, cum ar fi: Inspectoratul Şcolar Judeţean; Casa Corpului Didactic a judeţului Bihor; Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului; Institutul KATHO/ IPSOC din Belgia, FICE ( Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educaţionale) - Filiala România. Centrul dezvoltă programe de cercetare specifice unor subdomenii ale Ştiinţelor Educaţiei cum sunt: programele de cercetare aplicată în domeniul învăţământului primar şi preşcolar, prin strategii de predare, învăţare şi evaluare etc. De asemenea, programul mai prevede metode şi tehnici de stimulare a învăţării matematicii, limbii române, educaţiei pentru societate în învăţământul primar şi preşcolar şi proiectarea elementelor de curriculum pentru învăţământul primar şi preşcolar, identificarea unor modalităţi eficiente de evaluare a rezultatelor şcolare şi a progresului în învăţare. Scopul şi obiectivele Centrului de Cercetare şi Inovare în domeniul Ştiinţe ale Educaţiei constau în valorificarea resurselor umane care lucrează în domenii diferite ale Ştiinţelor Educaţiei şi susţinerea interesului pentru cercetarea fundamentală şi aplicativă în acest domeniu. Scopul proiectului mai prevede, de asemenea, promovarea rezultatelor cercetării ştiinţifice pe plan naţional şi internaţional şi valorificarea rezultatelor cercetării prin implementarea unor programe de consultanţă în vederea dezvoltării capacităţii de interrelaţionare, de colaborare în scopul atingerii obiectivelor propuse la nivel de colectiv de cercetare. Totodată, proiectul mai prevede organizarea de întâlniri, conferinţe, dezbateri pe teme de interes pentru activitatea centrului cum sunt perfecţionarea deprinderilor de cercetare ale tinerilor doctoranzi sau masteranzi incluşi în diverse proiecte de cercetare şi promovarea statutului profesiei de psihopedagog şi pedagog în diverse domenii.
"Acest program prevede încluderea în sistemul educativ a persoanelor cu deficienţe mintale şi dezabilităţi, precum şi formarea cadrelor didactice în scopul instruirii copiilor cu nevoi speciale", a precizat conf. univ. dr. Ioan Chelemen - şef catedră Ştiinţele Educaţiei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.