Orădenii, care au avut curiozitatea să treacă sâmbătă dincolo de porţile Cetăţii Oradea, au avut posibilitatea să admire cele mai frumoase exemplare canine, cu ocazia unei expoziţii de frumuseţe duplex Oradea - Debreţin. Este vorba de cea de-a VII-a ediţie a acestui tip de concurs şi a V-a ediţie organizată "în oglindă" cu oraşul Debreţin. Cu acest prilej, peste 400 de câini, din aproximativ 100 de rase, proveniţi din ţări precum Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Rusia, Austria, Ungaria, Croaţia, Serbia-Muntenegru, Cipru şi Italia, au încercat să convingă ochiul atent al arbitrilor pentru a fi aleşi în finală şi a câştiga marele titlu. Expoziţia canină a fost organizată de Asociaţia Chinologică Bihor. Peste 400 de câini, din aproximativ 100 de rase După deschiderea oficială, expoziţia internaţională de frumuseţe canină a debutat cu intonarea imnului, urmată de prezentarea echipei de arbitri din Polonia, Italia, Ungaria şi România. Au participat peste 400 de câini, din 92 de rase, printre care: malamut de Alaska, husky siberian, chow-chow, ciobănesc scoţian cu păr lung, ciobănesc de Brie (Franţa), dogue de Bordeaux, bulldog, mastino napoletano, terranova, samoyede, retriever auriu etc. Perimetrul de desfăşurare a expoziţiei a cuprins opt ringuri de arbitraj, în jur de 60 de câini fiind repartizaţi la câte un arbitru. Surpriza a fost organizarea unei tombole, pe baza biletului de intrare, prin care un crescător din localitatea gazdă a făcut cadou un căţel west highland white terrier. Exemplare canine din ţară şi din străinătate Din Oradea ne-am întâlnit cu "Anette", un ciobănesc german, în vârstă de un an şi patru luni, care s-a prezentat foarte bine la concurs, "încurajată", probabil, şi de prezenţa celor patru căţeluşi ai ei. În imediata apropiere puteau fi admirate două exemplare superbe aduse tocmai din Timişoara: "Impozans Ginevra", o femelă dog german, de culoare galbenă, în vârstă de un an şi două luni, şi Atos, un ciobănesc caucazian, de doi ani şi jumătate. "Mike", un golden retriever, aparţine unui orădean, Ioan Moga. El are doar 7 luni, însă a reuşit să convingă juriul obţinând calificativul "foarte promiţător". Din pasiune pentru frumoasele patrupede, câţiva tineri din Arad au venit la expoziţie însoţiţi de Tobi, un doberman reuşit, aflat în afara concursului. Proprietarii ne-au mărturisit că vin în fiecare an la asemenea expoziţii organizate în partea de vest a ţării. Octavian Raţiu, din Oradea, crescător de câini mioritici, s-a prezentat la concurs cu doi ciobăneşti. El s-a declarat încântat de caracterul mioriticilor pentru că, spune el, aceştia sunt cinstiţi, devotaţi, fără prea multe pretenţii, dar foarte spectaculoşi. Demonstraţie de dans cu câinele, în premieră în România Competiţia era în toi, când o ploaie "sisifică" a dat bătăi de cap organizatorilor întrerupând chiar şi demonstraţia de dans cu câinele, realizată, în premieră, de un instructor - dresor din Oradea. După ce au stabilit câştigătorii celor zece grupe (precum şi ai celor de pe lista suplimentară), arbitrii au decis: "best-in-show" (cel mai reuşit exemplar a fost ales marele câine japonez, înscris în catalog, în grupa a II-a, cu numărul 200, iar "junior best-in-show" (cel mai bun junior al expoziţiei) a fost ales un rottweiler, locul II revenind unui boxer tigrat, al cărui proprietar este Florin Stoboran, din Oradea. Expoziţia de la Oradea s-a mutat ieri, la Debreţin, unde a fost premiat cel mai frumos câine al celor două expoziţii.