Cel mai bun refugiu în perioada de izolare - Căsuţa din cireş
Aflat în perioada de izolare la domiciliu, un bihorean cu imaginaţie a meşterit o căsuţă în cireş, pentru fetiţa lui. Construcţia ridicată de Victor Demian se găseşte în comuna Paleu, la limita zonei rurale, spre urban…
„Construcția căsuței din cireș începe cu mult timp în urmă. Fizic, însă, începe în luna februarie a acestui an. Din cauza factorului uman, copacul a dat «semne de oboseală». În zonă a fost o «pădure» de cireși seculari, iar odată cu parcelarea terenului, fiecare a trebuit să își taie copacii, făcând loc pentru garaj. Din momentul defrişării nucleului zonei, copacii au început să se usuce”, povesteşte Victor Demian.
În cireşul în care a ridicat căsuța, câteva cucuvele îşi făcuseră deja cuib.
„Curăţând copacul de crengile uscate, în minte a început să mi se contureze proiectul căsuţei. Controlând cuibul, am observat că creanga scorburii putrezise. Finalul se îndreaptă către Cezara, fiica mea, şi dorinţa de a conserva cireşul în amintire. Nu am uitat nici de cucuvele, cărora le-am făcut un duplex”, mai spune interlocutorul nostru.
Victor mărturiseşte că singura problemă cu care s-a confruntat a fost finalizarea construcţiei înainte ca cireşii să dea în floare.
50 % din material este reciclat
„Geamul dinspre nord al căsuţei din cireş provine de la o mașină de spălat rufe a mătușii mele. Mașina se numea Automatica, şi a fost fabricată la Cugir, în 1981. Am păstrat și seria de fabricație. Fereastra dinspre sud, care este de fapt și «cireașa de pe tort», e o farfurie antică de cristal. Iar rama gemulețului porții de la intrare este un inel de la o mătură din nuiele”, mărturiseşte interlocutorul nostru, adăugând că intenţia lui a fost de a-i transmite Cezarei valoarea formei vieții.
„Viața prinde contur și are o formă în conturul ei. Partea tristă a rasei umane este însă risipa, iar când e vorba de risipă, nu există iertare, dovadă şi acest virus ucigaş”, mai spune bihoreanul. Victor Demian îşi aminteşte că, la scurt timp de la finalizare, căsuţa din cireş a început să-şi arate utilitatea.
„Nu vă puteți imagina ce satisfacție am avut când am început să golesc cu fiica mea, Cezara, din jucăriile ei de acasă, și să le punem în căsuță. Am umplut sacoşele, am dus și un stelaj cu rafturi, care se afla în cămara bunicii mele, și am început să despachetăm. Fiica mea m-a atenţionat atunci că este căsuţa ei şi că îşi va aranja lucrurile cum crede de cuviinţă”, îşi aminteşte Victor.
Căsuța din cireș este amplasată undeva pe raza comunei Paleu, la limita zonei rurale, spre urban, lucrarea fiind unică în Bihor.
„Personal, nu am mai văzut sau nu știu să mai aibă cineva o căsuță construită în copac. Posibil să existe, pentru că nu e un lucru imposibil. O casă în copac nu are un statut anume, singura condiţie este să nu invadezi proprietatea altuia. Singura normă importantă este siguranța. În copac nu merge cu «lasă că e bine și așa», pentru că natura nu face «salturi», or respectând, te respecţi pe tine însuţi…”, a conchis interlocutorul nostru.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.