Inspectoratul Judeţean de Jandarmi se poate mândri cu faptul că, de aproximativ două luni, printre angajaţii instituţiei se numără un campion mondial la canotaj, Cristian Nicolescu, care după ani buni de practicare a sportului de performanţă a decis să facă parte din structurile Jandarmeriei Române. Orădeanul Cristian Nicolescu a început să practice canotajul de performanţă de la vârsta de 14 ani, la Clubul Şcolar Sportiv Orşova, ajungând în scurt timp campion naţional la juniori. Pentru tânărul sportiv performanţele s-au ţinut lanţ, bihoreanul cucerind de-a lungul timpului zeci de medalii la campionatele naţionale, internaţionale sau balcanice. Cel mai important titlu cucerit este însă cel de campion mondial, în anul 1994, la Munchen. Cristian Nicolescu a urmat apoi cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Timişoara, iar după cucerirea titlului de campion mondial ofertele primite de la cluburi precum Steaua sau Dinamo nu au încetat să apară. Cu toate acestea, orădeanul nu a dat curs nici uneia dintre acestea, preferând să renunţe la cariera sportivă în anul 2000. "Am ajuns la Orşova întâmplător, pentru că, de fapt, eu doream să urmez o carieră militară. Am văzut însă un anunţ şi am decis să fac canotaj. După terminarea facultăţii, însă, am renunţat pentru că,am considerat că sportul trebuie făcut la un anumit nivel, continuu", a declarat Cristian Nicolescu. Dorinţa tânărului de a avea o carieră militară s-a transformat în realitate, de două luni acesta devenind comandant de pluton în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor. "IJJ a scos la concurs două locuri de comandant de pluton, la examen prezentându-se şi Cristian. A câştigat concursul, iar noi nu putem decât să fim mândri că avem printre noi un campion mondial", a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ, Ioan Bogdan. În ceea ce-l priveşte pe proaspătul locotenent, acesta crede că a făcut cea mai potrivită alegere. "Am ales IJJ Bihor, pentru că îmi place disciplina şi consider că am ales foarte bine atunci când am decis să fac parte din personalul acestei instituţii", mai spune Cristian Nicolescu.