Cei mai citiţi dintre bihoreni
Potrivit Studiului naţional de audienţă FOCUS, comandat de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT) pentru publicaţiile membre, cu cei 50.000 de cititori pe ediţie, cotidianul "Crişana" este liderul presei scrise în judeţul Bihor şi în nord-vestul Transilvaniei, situându-se, în acelaşi timp, printre primele şase cotidiane locale din România.
Rezultatele studiului naţional de audienţă, efectuat în perioada iulie 2005 - iulie 2006, poziţionează cotidianul Crişana pe primul loc într-un top al publicaţiilor bihorene auditate BRAT, cu 50.000 de cititori pe ediţie, urmat de săptămânalul Bihoreanul, cu 49.000 de cititori pe număr, Jurnal bihorean şi Bihari Naplo, cu 43.000, respectiv 32.000 de cititori pe ediţie. Conform studiului, din cei 50.000 de bihoreni care optează în fiecare zi pentru cotidianul Crişana, 28.000 sunt bărbaţi (55,6%), iar 22.000 - femei (44,4%). Ca grupe de vârstă, 14.000 dintre cititorii Crişanei se situează între 25 şi 34 de ani, 10.000, între 45-54 de ani, 9.000, între 4-24 de ani, respectiv între 35-44 de ani, iar 8.000 de cititori au vârste cuprinse între 55-64 de ani. În acelaşi timp, din cei 50.000 de cititori, 30.000 sunt absolvenţi de liceu şi de studii superioare, 8.000 au terminat o şcoală postliceală sau un colegiu, 2.000 au absolvit zece clase, 7.000, o şcoală profesională, 3.000, şapte-opt clase, în vreme ce doar 1.000 de cititori au mai puţin de şapte clase. Cea mai mare parte dintre bihorenii care citesc Crişana sunt salariaţi fără funcţii de conducere, şi anume 20.000, urmaţi de cei cu funcţii de conducere - 12.000, şomeri - 8.000, temporar fără un loc de muncă - 8.000, iar întreprinzători particulari - 2.000. Majoritatea cititorilor locuiesc în Oradea - 32.000, alţi 9.000 provenind din oraşele cu 10.000 până la 30.000 locuitori, iar 8.000, din oraşele mai mici de 10.000 locuitori. Un alt criteriu avut în vedere la realizarea studiului a fost cel privind veniturile personale. Astfel, 12.000 de persoane care s-au declarat fidele cotidianului Crişana realizează venituri cuprinse între 501 RON şi 700 RON, 8.000 - între 301 RON - 500 RON, 6.000 - între 701 RON - 900 RON, 5.000 sunt fără venit, 4.000 - între 151 RON - 300 RON, 901 - 1.200 RON, 1.200 RON - 1.500 RON, iar 2.000 - între 1 - 150 RON şi între 1.501 - 2.000 RON.
Este de la sine înţeles că, dincolo de cei 50.000 de cititori pe ediţie, auditaţi doar în Oradea şi în alte trei centre urbane din judeţ, audienţa generală a cotidianului Crişana în celelalte unităţi administrative bihorene este mult mai mare, apropiindu-se, după estimările noastre, la peste 80.000 de cititori în fiecare zi. Ceea ce nu poate decât să ne bucure, să ne onoreze, dar şi să ne oblige...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.