Ca un trăsnet în plină vară a căzut peste majoritatea orădenilor vestea ticăloşiei săvârşite luni, în şedinţa Consiliului Local. Reprezentanţii UDMR au reuşit să-şi impună punctul de vedere în faţa majorităţii româneşti, sfidând cele mai elementare norme de convieţuire inter-etnică şi legislaţia care reglementează activitatea Consiliului. Fără a mai prezenta comisiilor proiectul de hotărâre, aşa cum cere legea, UDMR a forţat nota şi a cerut, în plen, adoptarea unei hotărâri care să impună traducerea integrală în limba maghiară a denumirilor străzilor orădene. Într-un final, exponenţii celor 28% din orădenii care sunt de naţionalitate maghiară au cedat din aceste pretenţii maximale, mulţumindu-se „doar” cu traducerea în maghiară şi inscripţionarea bilingvă a acelor străzi care poartă nume de personalităţi maghiare şi, în celelalte cazuri, a cuvintelor stradă, parc, piaţă, alee, bulevard şi pod. La prima vedere, chestiunea pare hilară. De parcă, până acum, Janos habar n-avea că Aluminei e stradă şi noroc cu tâmpenia votată în grabă şi în dispreţul legii, care-i spune că locuieşte pe „strada Aluminei utca”. Fireşte, s-au şi găsit deja voci care să susţină că toată această aiureală se face în numele aspiraţiilor europene ale orădenilor, că deh, trăim într-un oraş ce se ţine cosmopolit nevoie mare şi în care pretinsa elită face mare caz de europenitate, ignorând un lucru de bun simţ: spiritul european înseamnă respect reciproc şi convieţuire armonioasă, nu sula minoritarului în coasta majoritarului, de câte ori i se năzare vreunui honved rătăcit prin secolul XXI. De fapt, avem de-a face cu un joc murdar al tandemului UDMR-PD, care au ajuns, iată, nu numai să-şi împartă sferele de influenţă, banii publici, funcţiile şi oportunităţile de afaceri, ci să şi transforme sentimentele majorităţii româneşti în obiect de tranzacţie. Dacă erau atât de europeni pe cât se pretind, îşi asumau bărbăteşte iniţierea unui referendum local, cu atât mai mult cu cât e vorba de o problemă extrem de delicată, în măsură să lezeze mândria a trei sferturi din orădeni. Întrucât rezultatul ar fi fost previzibil, exponenţii UDMR au preferat să fenteze legea pentru a-şi face jocul, iar consilierii Partidului Democrat au acceptat această politică a faptului împlinit, asumându-şi oprobriul concitadinilor lor. Când se ajunge la asemenea gesturi aberante şi ilegale, se impune ca autorităţile responsabile, partidele şi organizaţiile civice româneşti, dar mai ales populaţia majoritară să iasă din starea de inerţie în care s-au complăcut până acum şi să acţioneze. Acceptăm retrocedări peste retrocedări; biblioteca, muzeul şi şcolile ne sunt scoase din sedii şi, în numele unei false dreptăţi, care naşte numeroase şi monstruoase nedreptăţi, elementul românesc este împins la periferia oraşului, ca în vremurile de tristă amintire ale stăpânirii ungureşti. Grav e că loviturile sunt aplicate tocmai spiritualităţii româneşti, adică factorului care ne garantează identitatea proprie şi permanenţa aici. Ceardaşul se înteţeşte peste capetele românilor! Dacă nu ridicăm acum vocea pentru a ne apăra demnitatea, înseamnă că merităm să trăim cu capetele plecate în pământ!