Mădălin Pereţ, 19 ani, muncitor Eu am carnet de conducere doar de câteva luni, aşa că nu mi-am putut face încă o imagine care să fie cât de cât corectă asupra activităţii poliţiştilor de la Rutieră. Cert este că am asistat la câteva scene de toată lauda, demne de un film de comedie, în care agenţi de circulaţie se chinuiau să organizeze fluidizarea traficului şi mai mult încurcau. Imediat ce agentul de circulaţie s-a retras, s-a putut circula mult mai uşor. Eva Szabo, 25 de ani, administrator După părerea mea, agenţii de circulaţie, în marea lor majoritate, îşi fac treaba. Cu toate acestea, există nenumărate probleme ce încă trebuie rezolvate pentru a avea o circulaţie în Oradea şi în judeţ care să se apropie de nivelul occidental. Şoferii sunt destul de dezordonaţi, iar foarte mulţi dintre ei nu sunt atenţi la trafic. De aceea,au loc atât de multe accidente. Aici, cred eu, ar trebui mai multă activitate din partea agenţilor de circulaţie, pe care, atunci când ai mai mare, nevoie de ei nu îi găseşti. Andras Beko, 34 de ani, inginer Eu nu am carnet, aşa că pot spune că văd această problemă cumva de pe margine. Cu toate că ar trebui să mă lovesc la tot pasul de agenţii de cirrculaţie, îi văd deestul de rar. De multe ori trec şi câteva zile bune până să văd capul unui agent de circulaţie. În schimb, nu prea simt că ar exista probleme la nivelul oraşului, în ceea ce priveşte circulaţia rutieră. Într-adevăr, nu se circulă tocmai cum ar trebui, dar problemele care există sunt inerente unei circulaţii atât de intense, astfel că aceasta nu vor putea fi rezolvate oricâţi poliţişti ar fi pe stradă. Vasile Balint, 45 de ani, agricultor Eu conduc tractorul, dar cred că pot să îmi dau cu părerea despre ceea ce fac sau nu fac agenţii de circulaţie. În primul rând, continuă aceleaşi practici ca şi mai demult. Spre exemplu, am fost martor într-o zi la aşezarea unui semn de circulaţie de interzis la colţul unei străzi. Poliţiştii, în loc să atragă atenţia şoferilor asupra modificărilor în circulaţie,stăteau ascunşi după colţ şi împărţeau chitanţe. Letiţia Nisioi, 48 de ani, referent M-aţi prins la fix. Tocmai ieri am avut împreună cu soţul un accident de circulaţie, de fapt o tamponare ceva mai tare. Domnii poliţişti nu au catadicsit să se mişte la locul accidentului, fiind noi nevoiţi să ne deplasăm la sediul lor. În astfel de cazuri pot să intervină nenumărate neplăceri, iar şoferul care nu a fost vinovat să devină vinovat, în funcţie de declaraţiile date. În plus, dacă nu îţi convine ce măsuri au fost luate de către poliţişti, nu mai găseşti martori şi nici nu poţi dovedi cu urmele lăsate adevărul.