Ce-i trebuie... zelului tichie de mărgăritar?
Biroul de Presă merită o tresă
Într-un comunicat remis redacţiei noastre de către Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, "ca urmare a afirmaţiilor formulate în articolul ?Bătut de soartă şi de oamenii legii, un pensionar orădean susţine că a fost agresat de poliţişti? publicat în ediţia de sâmbătă, 05.02.2005", suntem acuzaţi - pe nedrept! - că am intenţionat să punem într-o lumină proastă activitatea acestei instituţii.
Ca o dovadă a acestor inepţii, care pun singure într-o lumină defavorabilă activitatea respectivei instituţii, suntem informaţi că referitor la "acuzele pe care minorul F.O., de 16 ani, intenţiona (intenţii nepuse în practică) să le aducă unui agent din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, în urma investigaţiilor efectuate, s-a constatat faptul că acuzele aduse nu se confirmă. Prins în flagrant, minorul alături de alţi doi participanţi la un furt de benzină din autoturisme, au fost duşi la Biroul Cercetări Penale din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, unde, în prezenţa apărătorului, au fost puşi sub învinuire pentru fapta comisă. Menţionăm că nici unul dintre aceştia nu prezenta urme de violenţă şi nu au făcut obiecţii de nici o natură cu privire la cercetarea efectuată, recunoscând faptele comise. (...) De altfel, minorul a renunţat să mai aducă acuze ?zeloşilor agenţi de poliţie?, recunoscând că nu a fost ?bătut? de către nici un lucrător al I.P.J. Bihor".
Toate bune şi frumoase, numai că Biroul de Presă dovedeşte că nu este "corijent" numai la gramatică, ci şi la... memorie: ziarul "Crişana" nu a găzduit niciodată respectivele "acuze", drept pentru care solicităm conducerii IPJ Bihor să-şi facă mea culpa şi să prezinte scuzele de rigoare pentru inducerea în eroare şi dezinformarea opiniei publice.
Amintindu-şi, în cele din urmă, de pensionarul orădean care susţinea că a fost agresat de poliţişti, Biroul de Pesă al IPJ nu face decât să reitereze posibilitatea ca acesta să se adreseze justiţiei, ceea ce, de altfel, şi semnatarul articolului consemna în conţinutul acestuia, citându-l pe chestorul Gheorghe Cheregi, care declara: "Vom face cercetări, iar dacă poliţiştii sunt vinovaţi, vor fi pedepsiţi disciplinar. Până atunci, dacă omul se simte lezat în drepturile sale, se poate adresa instanţei." Probabil că aceasta va fi şi singura cale prin care pensionarul îşi va putea căuta dreptatea, câtă vreme, deşi susţine că "lucrarea penală privindu-l pe sus-numitul se află în faza actelor premergătoare", Biroul de Presă al IJP îşi permite să se antepronunţe deja în acest caz, arătând că, "din investigaţiile efectuate, rezultă că dl. în cauză obişnuieşte să-i provoace pentru a-i putea reclama ulterior pe cei din jur".
În altă ordine de idei, cum altfel ar putea fi catalogate cele 11.859 cauze cu autor necunoscut aflate în evidenţele IPJ Bihor, conform bilanţului de activitate întocmit la finele anului trecut, decât un "maldăr de dosare", oricât s-ar strădui Biroul de Presă să ne convingă de contrariu, aducând ca unic argument repartizarea lor
"pe compartimente de muncă conform reglementărilor interne şi prevederilor procesual-penal"?
Asigurăm conducerea IJP Bihor că publicaţia noastră va reflecta şi în viitor, "cu aceeaşi imparţialitate şi echidistanţă cu care a făcut-o şi până în prezent", atât aspectele pozitive, cât şi cele negative din activitatea instituţiei, sesizând la fel de prompt atât "agramatismele" şi "amneziile" Biroului de Presă, cât şi
"miliţienismele" unora dintre "zeloşii" ei lucrători...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.