Munca de lămurire a fost mai mult o constrângere, ţăranii fiind ameninţaţi cu deportarea la canal, strămutări şi închisoarea. Aceştia au fost puşi să scrie câte o cerere în olograf care suna aşa: "Subsemnatul, X, de bună voie şi nesilit de nimeni, cer să fiu primit în CAP cu tot pământul, cu animalele, cu atelajul, cu uneltele agricole: plug, grapă, maşină de semănat, trior etc." Ţăranul era pus să o semneze cu mâna lui sau, în cazul în care era neştiutor de carte, să-şi imprime amprenta degetului. Apoi, s-au comasat pământurile. Unii care nu s-au înscris au fost trimişi la Şinteu şi la Huta, ca să-i sperie să se înscrie în marea gospodărie colectivă.

Familii de ţărani temerari

Cu toate constrângerile, ţăranul Gheorghe Bocioc de la nr. 605, din Tărian, s-a opus colectivizării, împreună cu încă patru ţărani din Tărian, suportând persecuţii, dar nu au cedat. Gheorghe Bocioc trăieşte şi astăzi aşa că am putut auzi chiar de la el drama suferită de părinţii lui temerari. Deşi tot pământul se găsea în mijlocul perimetrului CAP, nici el, nici părinţii lui nu au cedat nicio brazdă. Părinţii lui au lucrat pe moşia contelui Tisza Pista, cel mai înverşunat asupritor al românilor de pe timpul Imperiului Habsburgic. Cu greu şi-a întreţinut familia fiind slugă la boier, apoi, fiind împroprietărit cu 10 hectare de pământ, nu a fost de acord să se înscrie în CAP. Le-a demonstrat comuniştilor că poate trăi, poate lucra pământul şi dacă nu este membru cooperator. Avea cele mai frumoase animale, cai de rasă, vaci, bovine, porci, păsări şi a răzbit.

Viaţa de pustă
Bocioc Gheorghe este tehnician agricol şi, deşi are vârstă înaintată, încă mai ţine păsări. La peste 3 km de satul Tărian, fără curent electric, înfruntă singurătatea, dar nu se lasă, lucrează pământul, îşi achită impozitele. Greutăţile nu l-au doborât, încercând să se descurce şi să supravieţuiască.