Cât mai costă performanţa de doi bani?
Peste un milion de dolari la fotbalişti în "brăcinari"!
Consilierii locali orădeni, desemnaţi să reprezinte interesele a 200.000 de cetăţeni ai acestei urbe, par dispuşi din nou să-şi încalce, fără nici o rezervă, jurământul asumat la începutul mandatului prin care se angajau "să facă cu bunăcredinţă tot ceea ce stă în puterile şi priceperea lor pentru binele locuitorilor oraşului".
Cine cere, nu pier(d)e
Azi, consilierii locali vor avea de aprobat bugetul Clubului FC Bihor pe 2006 în baza unui contract de "promovare a sportului de performanţă", un document viciat din start de lipsa reciprocităţii obligaţiilor şi drepturilor celor două părţi. În timp ce CLO şi Consiliul Judeţean Bihor se angajează să-i acorde suma de 3.100.000 RON (peste 1 milion USD), Clubului FCO îi revine doar obligaţia să-i cheltuiască, după bunul său plac. Banii publici urmează să fie acordaţi necondiţionat de nici o performanţă, fără să se stipuleze nici o sancţiune pentru situaţia în care nu va fi atins obiectivul angajat la începutul anului. Bugetul prevăzut pentru funcţionarea FCO în 2006 se ridică la suma de 4.029.316 RON, din care doar 1.029.316 RON reprezintă venituri proprii, restul fiind sume alocate de la bugetul judeţului şi al municipiului Oradea.
Goluri doar... la banul public
Tot la capitolul cheltuieli materiale, sunt prevăzute şi contravaloarea prestaţiilor de servicii sportive, adică sumele alocate jucătorilor, fotbaliştilor, primele de joc şi cele de promovare. Suma prevăzută se ridică la 1.603.584 RON, alocată numai pentru a satisface nevoile salariale ale fotbaliştilor şi celor trei antrenori ai echipei de seniori. În plus, primele de promovare variază între 600 de EURO şi 300 de EURO, la acest capitol fiind repartizaţi 346.320 RON. Alţi 200.000 RON vor fi cheltuiţi numai în acest an pe chiriile aferente jucătorilor şi antrenorilor echipei principale.
AGA şi desaga
"Nu pot să ofer nici o informaţie legată de valoarea contractelor pentru nici un jucător sau antrenor. Ei nu şi-au dat acordul să facem publice astfel de informaţii. Însă salariul mediu se ridică la 1.000 de euro/lună", ne-a declarat Mircea Matei, membru AGA FC Bihor. Nici personalul care deserveşte acest Club nu se poate plânge de venituri modeste, astfel alţi 480.000 RON au fost alocaţi pentru cheltuielile de personal. Preşedintele Clubului este încadrat cu suma de 3.000 RON/lună, vicepreşedintele cu 2.000 RON/lună, în timp ce postul de directorul sportiv, care de curând a revenit lui Jenei Emeric, este remunerat cu alţi 3.000 RON lunar.
Dacă primul edil al oraşului încasează lunar din salariul de la PMO suma de 2.556 RON, totuşi nu pare deranjat de faptul că şi cel mai slab plătit jucător de fotbal câştigă mai bine decât el şi de cinci ori mai mult decât salariul mediu al unui angajat al Primăriei Oradea, care este de 732 RON...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.