Casa Poynar a scăpat de o parte din schele - A fost reabilitată faţada
Zilele trecute au fost ridicate schelele de pe Casa Poynar (fațada dinspre Teatrul de Stat), imobil situat pe str. Nicolae Grigorescu nr. 6, Oradea. La acest imobil monument istoric, situat în Centrul Istoric Oradea, au fost executate lucrări de reabilitare la fațadă, casa scării, dar și lucrări de înlocuire a țiglei de pe acoperiș.
Lucrările începute în luna martie a acestui an sunt executate de SC Constructorul Sălard SRL, urmând să fie gata în prima parte a anului viitor. Valoarea contractului de lucrări este de 431.179,73 lei fără TVA, iar valoarea lucrărilor decontate până acum este de 148.782 lei cu TVA. Lucrările constau în refacerea ornamentelor distruse la fațade, reparații la acoperiș, înlocuirea jgheaburilor, burlanelor și a streșinilor din tablă, respectiv refacerea tencuielilor deteriorate în timp la fațade, reparații la balcoane, dar și în consolidarea planșeului de la casa scării. Prin aceste lucrări se urmărește revenirea la aspectul original al clădirii. Până în prezent au fost executate reparațiile la ornamente și tencuială la cele două fațade exterioare, reparațiile la balcoane, restaurarea parțială a tâmplăriilor, refacerea acoperișului din eternit, repararea și vopsirea acoperișului din tablă la cupola turn, urmând să fie executate și reparații la calcan (peretele exterior din spate al clădirii care se vede dinspre Piața Ferdinand) la fațada dinspre str. N. Grigorescu și curtea interioară. Până în acest moment, cca 40% din lucrările la Casa Poynar au fost efectuate. În prezent, lucrările sunt sistate din cauza timpului nefavorabil executării tencuielilor. "Apreciem înțelegerea importanței reabilitării acestei clădiri de către proprietari. Lucrările nu se puteau realiza dacă proprietarii nu semnau contractele de finanțare și ipotecă specificate în program. Le mulțumim tuturor proprietarilor pentru colaborarea constantă, pe tot parcursul lucrărilor", a precizat Adriana Lipoveanu, arhitectul-șef al Primăriei Oradea. Pentru acest proiect, municipalitatea a acordat o contribuție financiară formată din 20% grant din valoarea lucrărilor contractate și diferenţa de 80% cu rambursare pe 5 ani fără dobândă, actualizată cu rata inflaţiei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.