Casa de Cultură din Beiuş va fi scoală la licitaţie!
Luni, 22 august, consilierii municipali beiuşeni s-au întrunit în şedinţă extraordinară, pe ordinea de zi aflându-se şi un proiect de hotărâre privind "aprobarea întocmirii documentaţiei pentru evaluarea Complexului Cultural Beiuş, în vederea vânzării prin licitaţie publică".
Prin aprobarea acestui proiect de hotărâre, consilierii beiuşeni deschid calea spre soluţionarea problemei aşa-zisei Case de Cultură, proiect megalomanic pentru o urbe mititică precum Beiuşul şi o continuă "gaură neagră" care, în ultimii ani, a înghiţit sume importante şi de la bugetul local, măcar şi pentru conservarea edificiului neterminat până în ziua de azi. Văzând că lucrările stagnează, numeroşi beiuşeni şi-au pus, de-a lungul timpului, întrebarea cum poate fi valorificată această clădire aflată în construcţie, existând opinia că ar trebui vândută cuiva pentru a o finaliza şi a-i da o destinaţie utilă.
Cu acelaşi prilej, având în vedere necesitatea asigurării fondurilor pentru finanţarea proiectului de evaluare a Complexului Cultural cu 600 de locuri, bugetul local a fost rectificat la subcapitolul "Cheltuieli de capital" - capitol "Complex Cultural" cu suma de 10 mii lei noi.
Decizia luată luni, 22 august, de Consiliul municipal Beiuş privind începerea procedurilor în vederea scoaterii la licitaţie a Casei de Cultură, practic, a unui şantier, poate fi benefică pentru toţi. La bugetul local vor intra banii din vânzarea imobilului, prin finalizarea acestuia de către viitorul proprietar, aspectul urbei va avea de câştigat, iar banii beiuşenilor nu vor mai fi cheltuiţi pentru "conservarea" unei construcţii de pe urma căreia nu au nici un beneficiu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.