Cartea de alegător, obligatorie
Nu mai e mult până când populaţia va fi chemată la urne, pentru a-şi exprima dreptul la vot, cu ocazia Referendumului, cu privire la revizuirea Constituţiei României, care se va desfăşura în data de 19.10.2003. "Acest vot se exercită pe baza buletinului de identitate, a cărţii de identitate provizorii sau a cărţii de identitate, căreia i se alătură, obligatoriu, cartea de alegător. În acest sens, facem apel la toţi cetăţenii să-şi verifice valabilitatea actelor de identitate deţinute, inclusiv a cărţii de identitate şi a cărţii de alegător", ne-a declarat şeful Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei, comisarul şef de poliţie Traian Costa. În cazul în care cea din urmă a fost furată, pierdută, distrusă, deteriorată etc., se eliberează un duplicat gratuit al acesteia, de către formaţiunile de evidenţă informatizată a persoanei. În această situaţie, cetăţenii vor completa o declaraţie pe proprie răspundere cu privire la împrejurările pierderii actului. Tinerii care au împlinit 18 ani şi nu au avut ocazia până în prezent să-şi exprime propriile convingeri prin intermediul votului vor primi cărţile de alegător de la Poliţia de ordine publică, din cadrul oraşelor şi municipiilor în care îşi au domiciliul. Persoanele care locuiesc în mediul rural îşi pot ridica aceste cărţi de alegător de la posturile de poliţie din localitatea de domiciliu (inclusiv în ziua Referendumului). Cetăţenii din mediul urban, care din diferite motive nu vor reuşi să intre în posesia acestei cărţi de alegător până în chiar săptămâna votărilor, mai pot să o ridice de la sediile formaţiunilor de evidenţă informatizată a persoanei din oraşele: Aleşd, Marghita, Salonta, Ştei, Valea lui Mihai sau de la Biroul de Evidenţă Informatizată a Persoanei a municipiului Oradea, situat pe strada Republicii, nr.24-A, până inclusiv în ziua Referendumului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.