Carduri eliberate gratuit pentru 12.500 de elevi şi studenţi - Tichete "deştepte" la OTL
Începând de ieri, OTL a dat startul eliberării cardurilor de călătorie prevăzute în proiectul E-Ticketing. Primii beneficiari sunt cinci studenţi care s-au prezentat în prima zi să-şi depună actele, urmând ca noile carduri personalizate să le poată ridica luni.
În perioada 3 ianuarie - 31 martie 2013, conducerea OTL anunţa că se vor introduce primele carduri de călătorie tip abonament pentru elevi şi studenţi. În prima etapă, vor beneficia de eliberare gratuită a cardurilor cei 12.500 de studenţi şi elevi, apoi călătorii, în număr de 12.000, care achită abonamentele întregi, iar din luna mai se vor elibera cardurile pentru cei 50.000 de pensionari, persoane cu handicap, veterani etc. Pentru toţi beneficiarii de abonamente gratuite se vor elibera carduri personalizate. În schimb, călătorii care achită intregral abonamentul pot opta între carduri personalizate cu fotografie sau fără fotografie. De asemenea, OTL va pune în vânzare şi carduri tip portofel, care vor ţine loc de biletele tipărite pe hârtie. Momentan, OTL a deschis doar patru puncte de personalizare pentru cardurile elevilor şi studenţilor. Astfel, elevii se vor putea prezenta la Real 1, Carrefour şi sediul OTL SA de pe strada Atelierelor 12, la Biroul Comercial. În schimb, studenţii vor avea patru puncte: cele trei amintite, plus la ghişeul OTL de la Universitatea Oradea. Solicitanţii se vor prezenta la aceste puncte având asupra lor o copie după CI sau după certificatul de naştere, respectiv copia Carnetului de elev, vizat la zi pentru anul şcolar 2012 - 2013, cu menţiunea "curs de zi", prin aplicarea în clar a ştampilei rotunde a unităţii de învăţământ şi a semnăturii autorizate (directorul unităţii de învăţământ), în cazul elevilor. Studenţii vor prezenta copia după CI, respectiv copia Carnetului de student, vizat la zi pentru anul universitar 2012 - 2013, cu menţiunea "curs de zi" sau "IF", prin aplicarea în clar a ştampilei rotunde a unităţii de învăţământ şi a semnăturii autorizate (decan). Toate actele prezentate în copii vor fi însoţite de originale pentru conformitate. Solicitanţilor li se eliberează pe loc şi un abonament pe hârtie cu o valabilitate de două săptămâni, urmând ca în acest interval să se prezinte la ghişeul indicat de el pentru ridicarea cardului. Totodată, beneficiarilor li se face şi o fotografie pentru noul card. "La aceste puncte doar se colectează actele, după care, după trei zile, până la două săptămâni, elevul sau studentul poate să-şi ridice cardul de la chioşcul OTL indicat de el", a declarat Vasile Lobonc, şef Departament Comercial. Cele patru puncte de preluare a datelor nu par să acopere suficient de bine cartierele orădene, impunându-se suplimentarea acestor locuri. Astfel, zona Rogerius şi zona Centru rămân complet descoperite. În plus, şi accesul celor din Nufărul la centrul OTL nu este facil. "Intenţionăm să mai deschidem două puncte. Această operaţiune nu se poate desfăşura într-un punct de vânzare a biletelor OTL. Avem nevoie de spaţiu adecvat pentru calculator, respectiv pentru camera foto, şi un fundal", ne-a mai declarat Vasile Lobonc. Până ieri, cinci studenţi s-au prezentat la punctul deschis în Real să-şi depună documentele, urmând ca luni să fie primii care le şi vor putea folosi.



smecherii, invarteli dar frigul din autobuze cine il combate, ca se inbolnavesc copiii si copilasi ... se fura carburantul asta este, si noi ne dam dupa carduri ... si personalizari, hotie mare pe banii nostrii.