Cardul de asigurat european, utilizabil din 10 ianuarie
Din luna ianuarie, românii care vor călători în alte state europene vor putea beneficia de îngrijiri medicale pentru probleme de sănătate survenite în timpul sejurului, doar pe baza cardului european de asigurări de sănătate. Ieri, conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Bihor a organizat o conferinţă de presă pe această temă.
Cardul european de asigurare de sănătate dă posesorului dreptul să beneficieze, în caz de necesitate, de asistenţă medicală în locul în care se află, în aceleaşi condiţii ca şi asiguraţii sistemului public de sănătate din ţara-gazdă, nemaifiind necesară o altă asigurare de sănătate pe durata călătoriei. De această facilitate nu pot beneficia, însă, cei care nu şi-au achitat la zi contribuţia la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). De asemenea, cardul nu dă dreptul posesorului să beneficieze de tratamente în străinătate pentru problemele de sănătate pre-existente călătoriei. Costul cardului va fi susportat de către asiguraţi, însă preţul acestuia este modic, de 21.660 lei vechi, sumă ce include atât TVA-ul, cât şi costurile imprimării şi distribuirii. Documentul va avea aceleaşi dimensiuni ca ale unui card bancar şi va conţine o serie de date despre posesor (nume, prenume, număr personal de identificare) şi despre instituţia emitentă, precum şi data expirării, fără a cuprinde şi informaţii medicale. Pentru obţinerea cardului cei interesaţi trebuie să se deplaseze, începând cu data de 3 ianuarie 2007 la CAS Bihor, unde vor completa o cerere tip. Odată cu depunerea formularului, solicitanţii trebuie să prezinte o copie a actului de identitate şi dovada calităţii de asigurat, spre exemplu, adeverinţa de salariat, talonul de pensie sau alt act specific, după caz. Cardul va fi expediat poştal solicitanţilor la domiciliu în decurs de şapte zile, cu alte cuvinte, primele carduri vor putea fi utilizate cel mai devreme în data de 10 ianuarie. "În cazul în care asiguratul pierde cardul în ţară poate solicita eliberarea unuia nou. Dacă dispariţia cardului survine în timpul sejurului în străinătate, asiguratul poate solicita casei de asigurări de sănătate emitente, direct sau prin intermediul sistemului public de asigurări de sănătate din statul respectiv, un certificat de înlocuire a cardului, care îi va permite să beneficieze de drepturile sale", au precizat reprezentanţii CAS Bihor. Dacă asiguratul are deja un card, a cărui valabilitate de şase luni încetează în timpul unei călătorii în străinătate, poate solicita în avans eliberarea unui nou card. Cei interesaţi pot obţine detalii suplimentare despre Cardul European de Asigurat pe site-ul dedicat www.ceass.ro, precum şi pe pagina web a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, www.cnas.ro.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.