Zeci de persoane de diferite vârste, care iubesc dansul şi au un vis de îndeplinit, s-au prezentat ieri la preselecţia pentru "Dansez pentru tine", de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Tot atunci, cei care îndrăgesc muzica şi cunosc versurile hiturilor româneşti din toate timpurile au fost invitaţi să facă dovada că merită să fie concurenţi "O-la-la" în toamnă, la Pro Tv.

Cu sufletul deschis, pretendenţii la statutul de concurent al următorului sezon "Dansez pentru tine" au dansat şi şi-au spus povestea în faţa juriului format din intransigentul membru al juriului "Dansez pentru tine", campion naţional la dans sportiv, Mihai Petre, coregraful şi coordonatorul baletului emisiunii de la Pro Tv, Edi Stancu, precum şi din coregraful de dansuri populare Marin Barbu. Înainte de concurs, cei trei s-au convins că Oradea nu duce lipsă de talente urmărind evoluţia trupelor noastre, printre care: M&Q şi M&Q Babies, ArtBeat, Addicted, B-Real şi Dans Club 80. Oameni trişti, pentru care o locuinţă reprezintă cel mai îndepărtat vis, persoane bolnave fără banii necesari tratamentelor sau care-şi doresc o viaţă mai bună pentru copilul lor etc., totul a prins aripi de speranţă la preselecţia "Dansez pentru tine" de la Oradea.

La preselecţie a fost prezent şi orădeanul nostru Cornel Ogrean, care a venit să-i încurajeze pe toţi cei care îşi pot schimba destinul în paşi de dans, aşa cum i s-a întâmplat lui.