După ce a cucerit, prin dans, Bacăul, Tulcea şi Iaşiul, primele oraşe care au găzduit preselecţia "Dansez pentru tine", caravana emisiunii de la Pro Tv a ajuns, ieri, şi la Oradea. Zeci de copii şi tineri s-au adunat în faţa Teatrului de Stat, cu câteva ore bune înainte de eveniment, dar nu au regretat nici o secundă. Înainte de preselecţie, baletul "Dansez pentru tine", condus de Edi Stancu, din care face parte şi orădeanul Petrişor Ruge, a făcut o demonstraţie live, în aer liber, chiar în faţa teatrului, invitându-i şi pe cei prezenţi să li se alăture. Sutele de concurenţi dornici să împlinească visul cuiva drag s-au adunat, ieri, în faţa Teatrului de Stat Oradea, cu câteva ore bune înainte de venirea caravanei "Dansez pentru tine", pentru a participa la preselecţie. După înscriere, sub privirile atente ale juriului, format, ca şi în celelalte oraşe, din Dana Rogoz, Mihai Petre şi Edi Stancu, fiecare şi-a putut demonstra abilităţile de dansator, având ocazia să-şi facă visul cunoscut. "În fiecare vară sunt alese alte oraşe pentru selecţia concurenţilor. La Oradea, s-a dovedit că sunt foarte mulţi tineri talentaţi, motiv pentru care am revenit şi în acest an", ne-a declarat Alina Sin, PR Pro Tv. Partea mai emoţionată a fost aceea în care fiecare şi-a spus cu glas tremurat povestea. Celor trei membri ai juriului li s-a alăturat, la Oradea, Corina Ungureanu, concurentă în ediţia precedentă "Dansez pentru tine", care şi-a luat în serios rolul de susţinătoare a tuturor celor sosiţi la preselecţie.