Ieri s-a făcut un prim pas important pentru modernizarea Aeroportului Oradea, o condiţie esenţială pentru declararea acestui obiectiv ca aeroport internaţional, care va putea opera curse şi din afara Spaţiului Schengen. În prezenţa reprezentanţilor constructorului, a proiectantului şi a conducerii Aeroportului Oradea a avut loc semnarea contractului de reabilitare a terminalului, lucrările de modernizare urmând să fie finalizate pe data de 1 martie anul viitor.

Firma Electrica Service Bucureşti s-a angajat că până pe data de 1 martie anul viitor să finalizeze lucrările de modernizare a terminalului existent de la Aeroportul Oradea. Valoarea lucrărilor se ridică la 2.107.500 lei, fără TVA. Proiectul prevede reabilitarea actualului terminal care ocupă 2.106 mp. Se va realiza o extindere cu aproape 4 metri spre exterior, se va realiza o nouă zonă de tranzit, birouri pentru Poliţia de frontieră, Brigada de control antitero, Vamă. "Lucrările sunt necesare în vederea asigurării cerinţelor aderării la Spaţiul Schengen. Vom executa lucrări de extindere a suprafeţelor actuale, lucrări necesare asigurării de facilităţi în vederea încadrării Aeroportului Oradea în categoria aeroporturilor internaţionale", ne-a declarat Viorel Băican, şef Serviciu Investiţii din cadrul Aeroportului. Se vor executa lucrări în zona de tranzit pasageri, se vor crea facilităţi pentru azilanţi şi indezirabili, se vor crea condiţii impuse pentru camera "Mama şi copilul", se vor moderniza grupurile sanitare. De asemenea, se vor crea trei fluxuri: pentru sosiri pasageri, pentru plecări, respectiv pentru VIP-uri, echipajul Aeroportului şi pentru persoanele cu mobilitate redusă. Totodată, proiectul prevede asigurarea a două benzi de transport bagaje. "La etaj, în zona vechiului bar, vom amenaja o zonă de tranzit pentru cei care fac o escală la Oradea. De pe platforma de sosire se va amenaja o scară rulantă care îi va aduce pe pasagerii aflaţi în tranzit în acest nou spaţiu creat", ne-a mai precizat Viorel Băican. Lucrările de modernizare vor demara săptămâna viitoare. "Vom fi bucuroşi să inaugurăm terminalul înainte de 27 martie 2011, momentul aderării României la Spaţiul Schengen. În aceste condiţii ne păstrăm şi punctul de vamă şi graniţă pe Aeroportul Oradea. Dacă nu am fi reuşit modernizarea, Aeroportul Oradea, şi de fapt, judeţul pierdea punctul de graniţă cu Spaţiul Schengen, singurul, de altfel, în Bihor", a precizat comandantul Aeroportului Oradea Gheorghe Pasc. În paralel cu aceste lucrări, se doreşte modernizarea pistei. Actuala pistă are doar 1.800 de metri şi nu permite aterizarea avioanelor Boeing sau Airbus. În aceste condiţii se doreşte realizarea unei piste cu o lungime de 2.400 de metri. Conducerea Aeroportului a propus Consiliului Judeţean Bihor concesionarea acestor lucrări unui investitor care apoi să-şi recupereze banii prin dezvoltarea afacerilor în terminal, însă consilierii judeţeni s-au opus, preferând să plătească o firmă de consultanţă care să propună cea mai bună soluţie pentru dezvoltarea aerogării. Licitaţia pentru atribuirea serviciului de consultanţă va avea loc vineri.