Cantonul Murgaşu, de pe Valea Iadului - 17 elevi la Tabăra Junior Ranger
În perioada 5 - 10 august, Asociaţia Pescarilor Sportivi "Aqua Crisius" a organizat, la cantonul Murgaşu, de pe Valea Iadului, Tabăra Junior Ranger 2014, la care au participat 17 elevi din Diosig, Tinca, Curăţele, Ineu, Remeți şi Bulz, localităţi situate în ariile protejate administrate de către asociaţie. Tabăra a fost parte a proiectului "Natură în, cu şi pentru comunităţi" din Programul Spaţii Verzi - Arii Naturale Protejate, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România.
Pentru tabără, copiii au fost selectați întâi dintre cei peste 500 de tineri implicați în workshopurile susținute de Aqua Crisius în Diosig, Tinca, Ineu, Bulz, Remeți și Curățele și, ulterior, dintre cei 57 de copii care au participat la activități de tip Junior Ranger pentru o zi în ariile naturale protejate din custodia asociației, aflate în vecinătatea localităților sus menționate. Elevii din clasele gimnaziale au fost cazaţi în corturi la cantonul Murgaşu din aria protejată Valea Iadei. "În cadrul taberei, elevii au făcut mai multe trasee, parcurgând kilometri buni în natură şi au vizitat Cascadele Vălul Miresei, Ieduţului, Iadolina, Laia. Tinerii au fost împărţiţi în patru echipe, concurând pentru titlul de cea mai bună echipă şi cel mai bun Junior Ranger. De asemenea, participanţii au învăţat diverse tehnici şi metode de orientare pe trasee, participând inclusiv la un concurs de orientare şi au primit informaţii despre importanţa utilizării echipamentului adecvat în desfăşurarea activităţilor de ranger. Alte activităţi din cadrul Taberei Junior Ranger au vizat identificarea urmelor de animale şi recunoaşterea speciilor din ariile protejate, necesitatea protecţiei mediului, dar şi metode de aprindere a focului şi tehnici de prim ajutor", a precizat preşedintele Aqua Crisius, Mihai Togor. În finalul taberei, echipa câştigătoare a fost declarată echipa Junior, formată din Paula Filip, Silviu Paşca, Bogdan Blidar şi George Toma. Premiul de cel mai bun Junior Ranger a fost câştigat de Silviu Paşca din localitatea Beiuşele.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.