Aliaţi până la capăt Preşedintele Traian Băsescu a plecat, miercuri, în SUA, unde s-a întâlnit cu preşedintele american, George W. Bush, cu secretarul de stat al Apărării, Donald Rumsfeld, şi cu lideri ai Congresului. Bush şi Băsescu au discutat în cadrul întrevederii din Biroul Oval despre contextul internaţional, despre regiunea în care se află România, despre relaţiile bilaterale, precum şi despre problema vizelor pentru cetăţenii români care călătoresc în SUA. Preşedintele SUA a declarat că rolul României în zona Mării Negre şi a Balcanilor este unul "vital" şi a mulţumit poporului român şi preşedintelui Băsescu pentru sprijinul acordat în Irak şi Afganistan. "România va continua să rămână un aliat SUA, să susţină regimurile democratice în Irak şi Afganistan şi libertatea în regiune", a afirmat Traian Băsescu în conferinţa de presă susţinută împreună cu George W. Bush în Biroul Oval. De asemenea, la întâlnirea celor doi preşedinţi s-a discutat şi despre problema vizelor pentru cetăţenii români care călătoresc în SUA, fără a fi înaintat vreun termen de renunţare la acestea. George W. Bush a precizat că problema principală nu este că românii merg în SUA pentru a căuta locuri de muncă. Bush a adăugat că politica de acordare a vizelor pentru români s-a ameliorat, dar că, în continuare, România trebuie să lucreze la "o foaie de parcurs" în acest sens. La rândul său, Traian Băsescu a susţinut că "românii nu se uită la SUA ca la o zonă de imigrare", întrucât, odată cu aderarea la UE, românii au oportunităţi pentru locuri de muncă în Europa. Şeful statului român a precizat că regimul vizelor îi afectează în special pe studenţii români din universităţile americane, pe specialiştii în IT care lucrează în firme renumite americane şi pe oamenii de afaceri. Preşedintele Traian Băsescu a cerut sprijin, joi, la Washington, şi congresmenilor americani, republicani şi democraţi, pentru ridicarea vizelor necesare cetăţenilor români care vor să călătorească în SUA. Tot joi, preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, la Pentagon, cu secretarul american al Apărării, Donald Rumsfeld. La întrevederea dintre Băsescu şi Rumsfeld a fost abordat subiectul facilităţilor militare americane de pe teritoriul României, în condiţiile în care Acordul de Acces privind amplasarea acestora a fost ratificat de Parlament. O altă temă a întâlnirii a vizat prezenţa trupelor militare româneşti în Irak. Băsescu a declarat că i-a solicitat secretarului American al Apărării, Donald Rumsfeld, majorarea cu 50% a asistenţei financiare americane pentru armata română. Şeful statului a precizat că partea americană avea în vedere o creştere cu 20% a asistenţei pentru armata română pentru anul 2007. De asemenea, Băsescu a cerut Pentagonului "rezolvarea imediată" a asigurării logisticii pentru trupele româneşti din Irak. Preşedintele a precizat că, până acum, partea logistică (constând în hrană, combustibil şi, uneori, asistenţă medicală de dimensiuni mai mari) pentru trupele româneşti din acest teatru de operaţiuni era asigurată de trupele italiene. Preşedintele Traian Băsescu a mai precizat că subiectele legate de dispariţia lui Omar Hayssam şi demisiile celor trei şefi ai serviciilor româneşti de informaţii nu a fost abordat cu secretarul american al Apărării, Donald Rumsfeld.