Prin "grija" măturătorilor stradali, În urmă cu câteva zile, un grup de orădeni domiciliaţi în municipiul Oradea, pe strada Avram Iancu, s-a adresat cotidianului "Crişana", pentru a sesiza indiferenţa autorităţilor locale cu privire la situaţia canalelor şi a gurilor de scurgere care rămân înfundate prin "bunăvoinţa" măturătorilor stradali. Mizeria de sub "preş" De această indiferenţă beneficiază şi locuitorii care domiciliază pe strada Avram Iancu, unde, de mai bine de două săptămâni, canalele şi gurile de scurgere sunt înfundate. "Numai în municipiul Oradea poţi să vezi aşa ceva. Pe de o parte, este şi vina măturătorilor. Dacă nu este prea multă mizerie, o aruncă direct în gurile de scurgere. Şi tot aşa până se înfundă. Şi atunci când vin ploile, apa n-are pe unde să se mai scurgă. Dacă suni la Primărie, ţi se spune că ei nu au nici o legătură cu această problemă. Dacă contactezi Regia Apă-Canal, aceştia îţi confirmă că vor interveni, dar când? Asta depinde numai de timpul angajaţilor", a precizat Irina Irimie, pensionară. "Se va rezolva" În urmă cu câteva săptămâni, Primăria a fost sesizată cu privire la situaţia care persistă pe strada Avram Iancu. Însă, locuitorilor din zonă li s-a spus că problemele cu care se confruntă respectiva stradă nu sunt de competenţa Primăriei, ci aparţin de Regia Autonomă Apă-Canal. Însă, ceea ce li s-a spus cetăţenilor este numai pe jumătate adevărat. "Noi ne ocupăm de canale şi gurile de scurgere. Atât. Nu este primul caz cu care ne confruntăm. Problemele apar din cauza celor care fac curăţenie pe străzi. Unora le este greu să ridice toate mizeriile. Preferă să le arunce în gurile de scurgere sau în canale. Şi atunci apar şi neplăcerile: guri de scurgere înfundate, mirosuri neplăcute. Un pic de atenţie trebuie, nimic altceva. Maşina de intervenţie dacă intră pe o stradă ca Avram Iancu, unde sunt parcate zeci de maşini, face totul praf în cale. Însă, noi vom interveni şi vom vedea ce se poate face", a declarat Lia Hamza, agent Serviciu-Clienţi, din cadrul Regiei Autonome Apă-Canal. Pentru problema coşurilor stradale, responsabilă este Primăria, deoarece numai la solicitarea Primăriei se fac amplasări de coşuri stradale. Însă, cum fonduri nu sunt, locuitorii, dar şi cei care sunt în trecere pe această stradă vor mai avea de aşteptat. Ori se plimbă cu "gunoiul" în mână până descoperă un coş de gunoi, ori îl aruncă pe jos...