Campionatul Naţional al Tăietorilor de Lemne
ERA Park îi aşteaptă pe orădeni cu o surpriză de proporţii în acest weekend: 11 atleţi din trei judeţe ale ţării îşi vor măsura măiestria în tăiatul lemnelor şi se vor întrece pentru a reprezenta România la Campionatul Mondial al Tăietorilor de Lemne.
Sâmbătă, 23 iunie, de la ora 17.00, orădenii au ocazia să participe la finala Campionatului Naţional al Tăietorilor de Lemne. 11 atleţi din 3 judeţe ale ţării, Cluj, Arad şi Bihor, se vor întrece pentru un loc în lotul Naţional al României. Într-o competiţie care combină şase probe, atleţii trebuie să dovedească întreaga lor pricepere în mânuirea toporului, joagărului şi motoferăstrăului. Puterea, rezistenţa şi lucrul perfect cu utilajele specifice decid asupra victoriei şi înfrângerii. Toţi cei 11 participanţi vor primii premii în echipamente sportive din partea organizatorilor, însă doar primii cinci cei mai buni vor avea ocazia să intre în Lotul Naţional al României şi o vor reprezenta la Campionatul Mondial. Pe de altă parte, micuţii orădeni se vor putea bucura în continuare de o călătorie magică în Egiptul Antic, unde vor putea admira o piramidă de dimensiuni impresionante. Piramida poate fi vizitată de luni până vineri, de la între orele 16.00-20.00, iar în weekend, între 11.00 - 13.00 şi 17.00 - 20.00. În plus, ei se pot plimba cu una dintre maşinuţele puse la dispoziţie, explorând universul Egiptului Antic.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.