Campania naţională salvaţi Casa Memorială "Iuliu Maniu" - Concert caritabil pentru strângere de fonduri
"Pe mine nu reuşesc să mă intimideze, eu de la calea mea nu mă abat, eu de la hotărârile mele nu mă schimb, eu ce cred că este bine pentru ţară şi neam asta fac" (Iuliu Maniu).
Puţini sunt bărbaţii acestui neam care şi-au exprimat atât de clar poziţia şi nu s-au abătut de la ea nici atunci când au fost puşi în lanţuri, închişi sau exterminaţi. Numele lor a intrat definitiv în cărţile de istorie, alţii au devenit sfinţi marcaţi cu roşu în calendare, alţii zac neştiuţi, fără cruce la căpătâi. De la Iuliu Maniu ne-a rămas o moştenire uriaşă: România întregită la 1 Decembrie 1918 şi o carieră politică admirabil pusă în slujba ţării. Un apărător convins al democraţiei şi libertăţilor omului pentru care a murit în închisoare. Un om politic de care România ar avea nevoie în orice epocă şi care, din păcate pentru români, se dovedeşte a fi irepetabil.
De la Maniu a mai rămas o casă bătrână, plasată pe Dealul Ţarinei din Bădăcin (Sălaj). Veche de câteva secole, casa a fost lăsată uitării de statul român, care a trecut-o în lista monumentelor istorice ale neamului. Ce folos dacă acelaşi stat român, prin reprezentanţii săi, nu catadicsesc să aloce banii necesari pentru reabilitarea acestui monument... De accea, oamenii locului s-au mobilizat la chemarea preotului greco-catolic Cristian Borz şi derulează din primăvara acestui an o campanie pentru strângerea de fonduri necesare reparaţiilor urgente ale clădirii aflată într-o avansată stare de degradare.
Peste 5.300 lei au fost strânși la concertul de muzică religioasă desfășurat sâmbătă, 5 septembrie, la Bădăcin, cu scopul de a aduna fonduri pentru a susține lucrările de reabilitare a Casei Memoriale "Iuliu Maniu". Activitatea este prima de acest fel, urmând ca în perioada următoare să se desfășoare și alte astfel de acțiuni. Concertul s-a desfășurat la Casa Memorială "Iuliu Maniu", unde au participat Corul "Te Laudamus" al Parohiei Greco-Catolice Șimleu Silvaniei, Grupul "Chivot" al Bisericii Creștine Baptiste din Cehei, Corul "Dealul Țarinei" al localităţii Bădăcin, grupul de tineri "Urmașii lui Iuliu Maniu" din Bădăcin și solista Ileana Domuța Mastan. În cadrul evenimentului de la Bădăcin, au fost scoase la licitație două tablouri pictate de o membră a clubului "Urmașii lui Iuliu Maniu", tablouri care ilustrează starea actuală a Casei.
Deoarece evenimentul s-a desfăşurat în timpul Zilelor comunei Pericei, primarul Boncidai Csaba a ţinut o scurtă alocuţiune, fericit inspirată de cuvintele sf. Apostol Luca: "...Şi dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor începe să strige". O paralelă între inimoşii oameni care se implică în strângerea de fonduri şi a celor care donează din puţinul lor pentru ca pietrele din casă să fie repuse pe temelia lor firească, spre veşnicia memoriei. Altfel, dacă oamenii vor tăcea, pietrele vor începe să strige...
A mulţumit celor prezenţi preotul Cristian Borz, iar consultantul politic Răzvan Prișcă a anunţat în alocuţiunea sa că în cursul acestei săptămâni va fi semnat un protocol de colaborare între Parohia Greco-Catolică Bădăcin și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. În final, fiul comunei Pericei, Alexandru Tătar (Sandu de la Pericei) a rostit şi el un mesaj emoţionant, declarându-se un susţinător al campaniei de salvare a casei.
La final, cei prezenți au rostit rugăciunea compusă de Iuliu Maniu în temnița din Sighet. Evenimentul a fost organizat de Parohia Greco-Catolică din Bădăcin în colaborare cu Primăria comunei Pericei și Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Național Sălaj.
Campania continuă
Până în acest moment s-au adunat în jur de 60.000 de lei şi au fost selectate două firme cu care se negociază începerea lucrărilor. De urgenţă se va proceda la consolidarea fundaţiei, apoi se va lucra la acoperiş şi consolidarea pereţilor. Pentru reabilitarea totală a casei şi refuncţionalizarea ei ca Muzeu şi Casă Memorială este necesară suma de 350.000 euro, fonduri care ar putea fi uşor alocate prin voinţă politică din fondurile Ministerului Culturii. Acest lucru nu s-a întâmplat încă, deşi clădirea figurează ca "prioritate pentru restaurare" din 2010! Iată de ce salvarea clădirii este adusă în atenţia opiniei publice.
Cei care doresc să sprijine accest demers de salvare a casei de la Bădăcin pot dona în conturile: lei - RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400; euro - RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205; dolari - RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730; Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.