În cadrul campaniei "Crişuri curate", Direcţia Apelor Crişuri a desfăşurat o serie de activităţi de ecologizare a mai multor râuri din judeţ. O astfel de acţiune a avut loc şi săptămâna trecută în localităţile Drăgăneşti şi Bunteşti.
Astfel, reprezentanţi ai Direcţiei Apelor Crişuri, alături de elevi ai Şcolii cu clasele I-VIII din Drăgăneşti şi Bunteşti, sprijiniţi de Primăriile celor două comune, s-au reunit în cadrul unei acţiuni de ecologizare a malurilor Crişului Pietros. Aceştia au colectat zeci de PET-uri, sticle, pungi, doze, resturi vegetale, toate pentru a schimba şi a reda un aspect cât mai plăcut malurilor Crişului Pietros. "De la începutul acestei primăveri am organizat astfel de acţiuni, încercând să angrenăm elevi ai mai multor instituţii de învăţământ atât din Oradea, cât şi de la unităţile şcolare din judeţ. Prin aceaste activităţi dorim să responsabilizăm şi, în acelaşi timp, să le oferim copiilor o educaţie ecologică încă de la cele mai fragede vârste", ne-a declarat Raluca Negruţ, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Apelor Crişuri. Acţiunea a fost una reuşită, în urma căreia s-au adunat peste 200 de saci menajeri cu gunoaie de pe malurile Crişului. Scopul ecologizării a fost de conştientizare, informare şi sensibilizare a cetăţenilor cu privire la păstrarea apelor curate şi la importanţa acesteia în viaţa de zi cu zi. Reprezentanţii DAC vor continua astfel de activităţi în perioada următoare şi în alte zone ale judeţului.